Designerul Andra Cliţan ne-a vorbit despre tendinţele în modă pentru vara 2011 şi ne-a oferit câteva sfaturi practice, pentru a le adopta cât mai bine şi armonios. Spune-ne 5 itemuri vestimentare must have în vara 2011
Rochia din dantelă, un obiect vestimentar imprimat, rochia albă, fusta midi, pantalonul evazat
Se poartă culorile electrice, tari. Care este limita între frumos şi kitch, având în vedere că nu sunt tocmai uşor de purtat?
Este o invazie de culori în acest sezon, ceea ce ridică cu siguranţă multe semne de întrebare persoanelor mai puţin specializate în domeniul modei; o limitare la
3 culori ar fi binevenită în acest caz;
La fel de mult se poartă şi imprimeurile, dar acestea nu avantajează pe toată lumea. Cum ar trebui să le poarte o femeie care nu are tocmai dimensiunile perfecte?
Este foarte important ce imprimeuri alege să poarte şi în ce nuanţe cromatice; sigur că niciodată culorile foarte tari, saturate sau imprimeurile geometrice nu ar trebui să fie o opţiune pentru o femeie care nu are tocmai măsurile ideale;
Ce ar trebui să purtăm la plajă în acest an, astfel încât să arătam şi să ne simţim sexy?
Întotdeauna voi susţine ideea de a purta ceea ce te face să te simţi bine cu propria personalitate, indiferent de tendinţele actuale; desigur că un raport între cele doua este ideal; ca urmare, alege ceea ce crezi că ţi potriveşte, ţinând cont de personalitatea şi silueta ta, niciodată nu face compromisuri.
Că a venit vorba de plajă, ai câteva recomandări şi în privinţa costumelor de baie? Culori, imprimeuri, modele…
Aş recomanda cu căldura costumele de baie croşetate manual într-o culoare electrică.
Ce putem sa imprumutam din stilul tău personal, vara aceasta?
Orice crezi că ţi se potriveşte şi nu poţi renunţa.
Care sunt piesele vedetă din colecţia ta pe care ni le recomanzi în mod
Salopeta cu decolteu adânc. (foto) Ce materiale e bine sa alegem pentru zilele toride?
Materiale naturale, fluide.
Platformele, sandalele gadiator sau orientale – toate sunt în tendinţe. Dar cu ce ar fi cel mai indicat să le purtam, pentru a avea o apariţie fresh?
Întotdeaua este bine să păstram un echilibru, în momentul în care alegem un obiect vestimentar sau un accesoriu extravagant este ideal să-l combinam cu altele foarte casual, minimaliste.
Ce ar fi bine să aruncăm definitiv din garderoba?…dacă ne uităm atent pe stradă, vedem ca multe femei au preferinţe cel putin bizare.
Întotdeuna vom vedea lucruri foarte bizare, poate nu în România cu precădere; este ideal să păstrăm acele obiecte vestimentare care ne dau siguranţa că se mulează pe personalitatea noastră; aceste sunt cele care vor rămâne în garderoba noastră poate chiar ani buni, până în momentul în care se deteriorează.
Ne poţi da câteva exemple de vedete din România, pe care le-ai observat ca au adoptat cel mai bine tendinţele acestui sezon?
Adela Popescu este cel mai interesant exemplu din punctul meu de vedere.
Dintre brandurile accesibile majorităţii femeilor, la care ai vazut cele mai drăguţe colecţii şi ni le recomanzi să le încercăm vara aceasta?
Trebuie să spun ca Zara are cele mai interesante propuneri.
Şi pentru ca încep vacanţele, din ce ar trebui să fie compusă o ţinută de seară, elegantă, sexy dar totodată lejeră?
Eu aş propune o rochie vaporoasă dintr-un material natural.