Alege o rochie strapless cu corsaj

De Iulia pe

Intrebare de zece puncte: ce au in comun Jennifer Aniston, Angelina Jolie, Penelope Cruz, Halle Berry, Anne Hathaway si Amy Adams? Da, da, sunt vedete la Hollywood. Dar mai mult decat atat?
Ei bine, au purtat toate, in noaptea decernarii Oscarurilor, acelasi tip de rochie: stapless cu corsaj. Interesanta coincidenta, nu? Cred ca ele au fost la fel de (neplacut) surprinse… Insa asta a generat instananeu un trend al anului. Daca te pregatesti pentru o petrecere cu totul deosebita anul acesta, poate chiar propria ta nunta, si vrei sa fii pe valul generat de doamnele mai sus numite, iata cateva comentarii ajutatoare.

Rochia fara bretele (cu umerii goi) si corset avantajeaza mai toate tipurile de silueta. Doar daca te incadrezi in „masura zero” adica esti foarte, foarte slaba alege mai bine un alt model, care sa-ti ascunda mai bine claviculele. Altfel, aceasta e rochia ideala pentru seri elegante, de gala. Umerii goi sunt extrem de sexy, intr-un mod rafinat si foarte feminin.

Daca rochia ta strapless este lunga – fie tubulara, stramta pe corp de sus pana jos si dreapta, fie usor evazata, sau pe clini, cu trena  (rochie sirena) atunci poarta neaparat manusi lungi, peste cot, pentu un maximum de efect. In aceeasi nuanta cu rochia sau, daca preferi combinatiile indraznete, intr-o culoare complementara.

Daca linia corsetului sau a decolteului este dreapta deasupra bustului, cel mai indicat e un colier din pietre pretioase, la baza gatului, impreuna cu cercei lungi candelabru. Coafura perfecta in acest caz este un coc prins cat mai sus, foarte in tendinte in acest sezon. Cat despre geanta, alege este una plic, eventual decorata cu pietre stralucitoare daca rochia este dintr-un material uni, fara sa fie incarcata chromatic. Poti opta si pentru un plic rigid – clutch. Sandalele fine, cu bretele subtiri si toc foarte inalt (astfel incat lungimea rochiei sa depaseasca jumatatea tocului) sunt recomandarea noastra.

Daca rochia are decolteu in inima, poarta un colier fin cu pandantiv pana la deschizatura decolteului sau nimic altceva decat cercei cat mai lungi. Daca rochia este lunga si larga, cu falduri, tip princess, accesoriile trebuie sa fie mai putin epatante: sandale simple, plicul nedecorat, minimalist, iar ca bijuterii un colier fin, cercei-bobite cat mai mici, sau in forma de lacrima, daca colierul este si el din pietre sau cristale. In functie de broderiile sau aplicatiile de pe rochie mai poti adauga si o bratara sau un ceas foarte scump.

Daca rochia este scurta, fie baby-doll, imbogatita cu straturi de tulle, fie balon avand corsaj cu talia ridicata, sandalele gladiator cu toc inalt si decorat sau cu platforma, ale caror barete pot urca pana aproape de genunchi, iti vor oferi un look trendy. Pentru un look indraznet, alege un plic cu lant, iar la gat poarta mai multe coliere tip-lant, cu zale de marimi diferite. Lookul punk-rock Lolita este foarte la moda!

Foto: Mediafax.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro