Frumuseţe: Tratamente naturale PENTRU PIELEA USCATĂ

De Libertatea pentru femei pe

Vremea rece, vântul, hainele, încălţămintea… Toate acestea pot fi una dintre cauzele care duc la uscarea, iritarea şi sensibilizarea pielii.
Îţi recomandăm câteva variante de tratament 100% naturale cu ajutorul cărora îţi vei recăpăta starea de bine.

Loţiune cu ulei de migdale şi avocado

Uleiul de avocado şi cel de migdale sunt foarte bune pentru hidratarea pielii. Poţi face un amestec din 100 ml apă de trandafir, două linguriţe de miere, 20 ml ulei de migdale dulci şi 20 ml ulei de avocado. Încălzeşti puţin apa de trandafir, apoi dizolvi în ea mierea şi adaugi uleiul de migdale şi cel de avocado. Loţiunea obţinută se toarnă într-o sticlă pe care o agiţi bine, apoi o păstrezi la rece. Dimineaţa şi seara aplic-o pe faţă, gât şi decolteu, apoi şterge-o cu un disc demachiant.

Rehidratare pentru călcâie aspre

Un remediu foarte bun pentru pielea aspră a tălpilor şi pentru călcâiele crăpate este să-ţi faci, în prima etapă, un scrub cu sare de mare, zaţ de cafea sau piatră ponce. Apoi, când pielea este încă foarte moale, pui câteva picături de ulei de măsline şi masezi foarte bine. Îţi pui şosete groase şi laşi uleiul să acţioneze peste noapte. De asemenea, într-o altă zi, poţi aplica pulpa unei banane coapte pe zonele deshidratate şi laşi să acţioneze 12 minute. Apoi, speli bine cu apă călduţă. Este bine să foloseşti regulat un amestec din glicerină şi apă de trandafiri pentru a avea călcâie catifelate.

Tratament pentru mâini uscate

Dacă îţi simţi mâinile aspre, tamponează-ţi pielea cu decoct din frunze de morcovi. Apoi aplică pe mâini o mască obţinută din patru linguri de pulpă de avocado, amestecată cu patru linguri de lapte dulce. Laşi să acţioneze 15 minute, clăteşti bine cu apă caldă, apoi îţi masezi mâinile cu ulei de măsline sau cu un unguent cu Aloe Vera sau gălbenele.

Cremă de faţă cu muşeţel

Uleiurile pe care le conţin florile de muşeţel şi de muşcată au un efect benefic rapid asupra tenului uscat. Aşa că amestecă cinci picături de ulei de muşeţel şi cinci picături de ulei de muşcată într-un vas, cu
25 g vaselină pură.Omogenizează totul până obţii o cremă consistentă, apoi pune-o într-un recipient de plastic şi păstrează soluţia la rece. O poţi folosi câteva zile.

Mască cu ulei de sunătoare

Uleiul de sunătoare poate fi de un real folos pentru pielea sensibilă, cu tendinţe de uscare. Ai nevoie de 4 linguriţe de ulei de sunătoare, un gălbenuş şi câteva picături de zeamă de lămâie proaspăt stoarsă. Pui uleiul puţin câte puţin peste gălbenuş, amestecând continuu cu mixerul până obţii o pastă, după care adaugi şi zeama de lămâie. Aplici pe toată faţa, laşi să acţioneze 15-20 de minute, apoi clăteşti foarte bine cu apă caldă.
ALTE REMEDII CU EFECTE RAPIDE
► Masează pielea cu gel de Aloe Vera sau cu miere de albine.
► Prepară o pastă dintr-un cartof crud dat prin răzătoarea mică,
pe care apoi îl stropeşti cu ulei de măsline. Îl pui pe o bucată de pânză şi îl aplici pe piele.
► Tamponează zona uscată cu decoct concentrat din frunze de morcovi. Pune două linguri de frunze mărunţite la o cană de apă şi fierbe-le 10 minute, după care strecoară decoctul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui