Ziua de naștere: sărbătorirea individualismului

De Revista Unica, pe

În cadrul aniversărilor și sărbătoririlor, legăturile și identitățile individuale și de grup se pot întări, evenimentele respective oferind oportunități pentru oameni de a își valida atât unicitatea, cât și apartenența la grupuri sociale diferite.

Prin sărbătorire, participanții se pot simți speciali și unici (la zile de naștere), atunci când sărbătoritul alege un loc favorit pentru petrecere, primește cadouri și petrece cu familia și prietenii apropiați. În același timp, o sărbătoare aduce oamenii mai aproape, punând accent pe legăturile de familie, dar și pe identitatea culturală. Prin celebrarea unor experiențe comune grupului, oamenii se simt sprijiniți dar și legați de parteneri, familie și alte grupuri sociale importante pentru ei, dar construiesc și atașament față de contextul familiar în care se desfășoară aceste sărbătoriri.

Nu toate societățile sărbătoresc însă individualismul cetățenilor. De pildă, în grădinițele japoneze, copiii învață despre valori culturale importante precum munca în echipă, armonia grupului și cooperare, iar copiii care sunt născuți toți în aceiași lună sunt sărbătoriți în grup, ei împărțind faima temporară pe care o are un sărbătorit. În grădinițele din SUA, copiii sunt sărbătoriți unul câte unul atunci cînd e ziua de naștere a fiecăruia, și învață mai degrabă despre unicitatea lor și despre valoarea lor individuală.

Sărbătoririle sunt întăriri pozitive și reiterări ale unor mici succese. De ziua noastră de naștere, suntem mici vedete, lumea este mai permisivă, mai darnică iar sărbătorirea zilelor de naștere devine o condiționare firească, reîntărind un anumit comportament dar și oferind mici exaltări.

Cercetătorii Bechtel & Azra mențin afirmația că timpul și calitățile temporale sunt integrate înțelegerii și definirii acestui fenomen de sărbătorire. Astfel sunt integrate evenimente familiare care reprezintă situații importante, care descriu felul în care ne relaționăm- un sărbătorit, invitați, un obiect ritualic (tort, cadouri, baloane, confetti) care efectuează anumite comportamente de sărbătorire (consum de alimente și băutură), într-un anumit context de sărbătoare în care sunt amintite câteva calități temporale-vârsta sărbătoritului, cadru temporal specific și alte detalii.

Reperele temporale
Așa cum spuneam într-un alt articol, uneori reperele temporale motivează comportamentul aspiraţional şi oferă posibile mecanisme pentru alte explicaţii. În primul rând, ne place să credem că, pe măsură ce trece timpul, ne îmbunătăţim ca persoane şi atribuim greşeli din trecut unor versiuni inferioare ale persoanei noastre, folosind astfel concepţiile despre sine, din prezent, pentru a ne informa comportamentul. Reperele temporale ne mai ajută să separăm psihologic persoana din prezent de cea din trecut, care nu ne mai dorim să fie, fapt ce accentuează identitatea pozitivă. Aceste borne ale timpului ne ajută să ne imaginăm că putem opri curgerea liniară a timpului, oferindu-ne nişte pauze care ne permit să ne oprim din goana noastră şi să aruncăm o privire la ce este în jur. Reperele vin cu puterea ritualului, cele mai multe religii susţinând „schimbarea ” care este bunaoară marcată cu posturi.

Citeşte în revista Unica de aprilie, recent apărută la chioşcuri, un articol care explică de ce femeile își aduc aminte aniversările, și bărbații nu, dar și de ce reţinem amintirile urâte, iar pe cele frumoase le dăm uitării.

Text: Diana Nicolescu, psihoterapeut

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!