Videoclipuri şocante: Top 5 vedete controversate

De Diana Zagrean pe

Starurile rock şi cântăreţii de renume internaţional au făcut o adevarătă tradiţie din lansarea unor videoclipuri şocante, care au speriat, scârbit sau ofensat publicul. Iată 5 videoclipuri ale unor vedete controversate care au şocat lumea întreagă.
Like a Prayer – Madonna (1989)
Videoclipul Madonnei, care se îndrăgosteşte de un sfânt lângă crucile în flăcări a stârnit un adevărat scandal la vremea lansării lui.
Vedeta chiar a pierdut un contract gras de publicitate din cauza controverselor.

(s)AINT – Marilyn Manson (2003)
Videoclipurile lui Marilyn Manson sunt în general scandaloase, pline de nuditate, scene BDSM şi droguri sau violenţă. Dar versiunea video pentru melodia (s)AINT a fost atât de rea, încât până şi casa de discuri a artistului a refuzat să o difuzeze către posturile TV.

Lemon Incest – Serge Gainsbourg (1984)
Scenele incestuoase dintre Serge şi fiica lui, celebra Charlotte Gainsbourg, pe atunci în vârstă de doar 12 ani au stârnit un scandal monstru.

Closer – Nine Inch Nails (1994)
Videoclipul celor de la Nine Inch Nails a făcut senzaţie în rândul fanilor, în ciuda conţinutului mai mult decât explicit şi a simbolurilor sexuale şi religioase amestecate printre imagini.
În videoclip apare o maimuţă crucificată, o femeie goală cu un crucifix în mână, un cap de porc aşezat pe o maşinărie bizară şi alte câteva scene şocante în stil BDSM.

Viorar Vel Til Loftarasa – Sigur Ros (2002)
Sigur Ros nu este o formaţie rock, dar videoclipurile lor foarte ciudate au fost mereu în atenţia criticilor şi publicului deopotrivă.
În acest videoclip, trupa islandeză arată doi băieţi care se sărută în cadrul unui meci de fotbal. Partea scandaloasă o reprezintă faptul că sărutul gay are loc în anii ’50, când astfel de comportament era cel puţin blamat.

Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro