Trucuri de design care îți vor transforma locuința

De Unica.ro pe

Fie că abia te-ai mutat, fie că vrei o schimbare rapidă de design în locuința ta, sunt câteva trucuri pe care specialiștii le folosesc și pe care le poți încerca și tu, mai ales că implică eforturi minime și costuri accesibile. Uneori, cele mai mici lucruri au cel mai mare impact. Indiferent că e vorba despre o oglindă, o pictură, o lampă sau chiar o plantă. Dacă vrei să înveselești puțin pereții casei sau să luminezi o cameră, iată câteva trucuri de design care te-ar putea inspira.

1. Alege culori deschise pentru camerele mici

O cameră de dimensiuni mici poate părea înghesuită dacă nu este bine decorată. Culorile deschise pe pereți, o fereastră mare și oglinzile pot da senzația unei încăperi de mari dimensiuni. În plus, datorită ferestrei mari, lumina naturală se reflectă în încăpere, iar oglinzile amplifică iluzia de spațiu. În schimb, în cazul în care folosești culori închise, camera va părea mult mai mică decât este, indiferent de câte ferestre are sau câte oglinzi folosești pentru decor.  

2. Folosește plante decorative

Camerele în care sunt folosite plante decorative arată mai luminoase și mai pline de viață. Pentru că plantele purifică aerul te vei simți mai relaxată și confortabil într-o cameră astfel amenajată. O cameră de zi decorată complet cu plante de interior amintește de zona tropicală. Plantele mari ar trebui aranjate în colțurile camerei, în vreme ce plantele mici pot fi așezate pe masă sau pe diferite etajere. Și, pentru ca senzația de natură în propria locuință să fie cât mai intensă, poți alege să combini plantele naturale cu cele artificiale. În acest caz, pentru o cameră de dimensiuni mari o alegere inspirată pentru pereți ar fi iedera artificiala, care, în combinație cu celelalte plante din încăpere, creează un mediu armonios și relaxant.

3. Alege ușa de la intrare potrivită

Se spune că prima impresie contează, iar asta se aplică și în cazul caselor. Dacă vrei ca locuința ta să fie primitoare și să atragă atenția, ușa de la intrare este elementul la care să te gândești atunci când vrei o schimbare. Cu cât e mai colorată, cu atât e mai primitoare, spun designerii. Roșu este, în multe culturi, culoarea norocului, iar o ușă roșie „spune“ bun venit tuturor celor care îi trec pragul. Alte culori care transmit căldură și bucurie și sunt recomandate pentru ușa de la intrare sunt portocaliu și galben.

4. Folosește obiecte pe care le ai deja pentru a decora

Dacă vrei să faci o schimbare în interiorul locuinței tale nu e nevoie neapărat să mergi să pierzi timpul prin magazine de decorațiuni pentru a găsi ceva care să se potrivească stilului tău. Mai degrabă, verifică obiectele pe care le ai deja, dar de care ai uitat. Tăvile din lemn sau metal pot fi superbe elemente decorative, la fel și valizele pe care nu le mai folosești, iar măsuțele de ceai sau noptierele pot fi recondiționate și transformate în obiecte de design potrivite pentru locuința ta. Farfuriile vechi pot fi agățate pe pereți pentru a crea diferite opere de artă. Același lucru îl poți face cu desenele copiilor, pe care le poți înrăma și agăța în dormitoarele lor.

5. Combină armonios obiectele de decor

Chiar dacă vrei să folosești atât obiecte de decor vechi și recondiționate, cât și unele noi, este important ca ele să fie compatibile. Biroul bunicului tău are propria lui poveste și poate fi bine integrat alături de o canapea care reprezintă vremurile moderne. Astfel, trecutul și prezentul pot coexista, important e ca spațiul în care se află să nu fie mult prea încărcat și sufocant.

Folosește-ți imaginația și poți schimba cu ușurință aspectul locuinței tale, fără prea mari bătăi de cap sau costuri exagerate.

(P) Material realizat în colaborare cu robertorossi.ro.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Delia și sora ei, Oana, în premieră pe coperta Unica

Delia și sora ei, Oana, în premieră pe coperta Unica