Șlapii, interziși într-o zonă faimoasă din Italia

De Oana Savin pe
Turiștilor li se interzice să mai poarte șlapi pe faimoasa coastă Cinque Terre din Italia, iar cei care încalcă legea ar putea fi amendați cu până la 2.300 de euro.

Decizia a fost luată după ce unitățile de salvare montane s-au plâns de drumeții care au fost prinși purtând încălțăminte inadecvată pe terenul accidentat din Liguria.

Turiștii care încalcă regula din pitorescul parc național vor primi amenzi cuprinse între 46 și 2.300 euro.

Suma cu care vor fi penalizați cei care nu vor urma regulile va fi definită de problemele pe care le-au cauzat salvatorilor, scrie The Telegraph.

Adoptăm o măsură împreună cu primarii și pădurarii”, a afirmat Patrizio Scarpellini, director al parcului Cinque Terre, care a precizat că „va fi o introducere graduală, mai întâi cu o informare și apoi cu sancțiuni”.

Avertizările vin acum întrucât sezonul turiștilor va începe în curând și va fi plin de turiști cu șlapi plimbându-se prin Cinque Terre.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească