Previziuni Oscar 2017. Pe cine pariem?

De Carmen Ghibuțiu, pe Ultimul update Vineri, 25 februarie 2022, 12:06
Gala decernării premiilor Oscar 2017 se apropie, așa că e timpul să vedem care sunt favoriții și să facem câteva previziuni pentru cel mai important eveniment din lumea cinematografiei, care va avea loc pe 26 februarie. Cum o parte din filme încă nu au venit în România, am luat în calcul ce spun criticii de film internaționali și, bineînțeles, trofeele câștigate de anumite producții, regizori sau actori la Globurile de aur 2017 sau BAFTA 2017.  

Previziuni Oscar 2017 – Cel mai bun film

Nominalizări: „Arrival”, „Fences”, „Hacksaw Ridge”, „Hell or High Water”, „Hidden Figures”, „La La Land”, „Lion”, „Manchester by the Sea”, „Moonlight”

Cine va câștiga: „La La Land”

Musicalul „La La Land” pare să nu aibă rival la cea de-a 89-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. Are 14 nominalizări la Oscar, alăturându-se astfel singurelor două producții din istoria Oscarurilor care au avut același număr de nominalizări – „All About Eve”, în 1951 și „Titanic” în 1998. Deși preferatul criticilor de film este „Moonlight”, pariem pe „La La Land”, deoarece este greu de crezut că o producție care are în centru o poveste de iubire din Cetatea Filmului nu va strânge voturile Academiei Americane de Film.

Previziuni Oscar 2017 – Cel mai bun regizor

Nominalizări: Denis Villeneuve („Arrival”), Mel Gibson („Hacksaw Ridge”), Damien Chazelle (”La La Land”), Kenneth Lonergan („Manchester by the Sea”), Barry Jenkins („Moonlight”)

Cine va câștiga: Damien Chazelle („La La Land”)

Damien Chazelle - cel mai bun regizor cu filmul La La Land

Damien Chazelle are 32 de ani și două nominalizări la Oscarurile de anul acesta pentru regie și scenariu original („La La Land”). A devenit cunoscut în 2014 când a scris scenraiul filmului  „Whiplash”, cu care a ajuns pe lista nominalizărilor la Oscarurile din 2015. Anul acesta deja a câștigat premiile Cel mai bun regizor atât la Globurile de Aur, cât și la Premiile BAFTA, iar toată lumea pariază pe el că se află în linie dreaptă către Oscarul pentru regie.

Previziuni Oscar 2017 – Cea mai bună actriță în rol principal

Nominalizări: Isabelle Huppert („Elle”), Ruth Negga („Loving”), Natalie Portman („Jackie”), Emma Stone („La La Land”), Meryl Streep („Florence Foster Jenkins”)

Cine va câștiga: Emma Stone („La La Land”)

Emma Stone a castigat Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film musical sau comedie

La 28 de ani, Emma Stone se îndreaptă către câștigarea primului premiu Oscar din carieră, dacă avem în vedere că deja a fost desemnată cea mai bună actriță La BAFTA 2017 și Cea mai bună actriță într-un musical sau comedie la Globurile de Aur 2017. Dacă însă luăm în calcul că Isabelle Huppert a plecat acasă de la Golden Globes 2017 cu trofeul pentru cea mai bună actriță într-un film dramă, e posibil să fie o luptă destul de strânsă între cele două.

Citește și – 23 de lucruri pe care nu le știai despre Emma Stone 

Previziuni Oscar 2017 – Cea mai bună actriță într-un rol secundar

Nominalizări: Viola Davis („Fences”), Naomie Harris („Moonlight”), Nicole Kidman („Lion”), Octavia Spencer („Hidden Figures”), Michelle Williams („Manchester by the Sea”)

Cine va câștiga: Viola Davis („Fences”)

Viola Davis nominalizata la Oscar pentru rolul din filmul Fences

A treia nominalizare la Oscar se pare că îi va aduce și trofeul, după cum spun criticii de film. Viola Davis (51 ani) a mai fost pe lista nominalizaților la Premiile Academiei Americane de Film în 2009 (rol principal în „Doubt”) și în 2011 (rol secundar în „The Help”). Cunoscută și din serialul „How to Get Away With Murder”, Viola este preferata la oscar 2017 cu rolul din „Fences”, în care este soția unui tată afro-american (interpretat de Denzel Washington) care se confruntă cu probleme generate de rasism în America anilor ’50.

Previziuni Oscar 2017 – Cel mai bun actor în rol principal

Nominalizări: Casey Affleck („Manchester By The Sea”), Andrew Garfield („Hacksaw Ridge”), Ryan Gosling („La La Land”), Viggo Mortensen („Captain Fantastic”), Denzel Washington („Fences”)

Cine va câștiga: Casey Affleck („Manchester By The Sea”)

Casey Affleck in filmul Manchester by the Sea

Casey Affleck a câștigat deja un Glob de Aur și un premiu BAFTA pentru rolul din („Manchester By The Sea”), iar singurul lui contra candidat pe care criticii de film îl au în vedere pentru Oscarurile din acest an ar fi Denzel Washington cu rolul din „Fences”. O mențiune, Casey Affleck a fost implicat în ultimul an într-un scandal de hărțuire sexuală ce datează din 2010, iar acest lucru i-a afectat imaginea.

Previziuni Oscar 2017 – Cel mai bun actor în rol secundar

Nominalizări: Mahershala Ali („Moonlight”), Jeff Bridges („Hell Or High Water”), Lucas Hedges („Manchester By The Sea”), Dev Patel („Lion”), Michael Shannon („Nocturnal Animals”)

Cine va câștiga: Mahershala Ali („Moonlight”)

Mahershala Ali in filmul Moonlight

2017 este anul nominalizărilor pentru Mahershala Ali pentru rolul lui din „Moonlight” – Globurile de Aur, Emmy, BAFTA. Filmul spune povestea dramelor, din copilărie până la maturizare, prin care trece un bărbat de culoare care trăiește în Miami. Pare că nu există alt contra candidat, iar acesta ar fi primul premiu foarte important câștigat de actorul Mahershala Ali.

Previziuni Oscar 2017 – Cel mai bun film străin

Nominalizări: „A Man Called Ove” (Suedia), „Land of Mine” (Danemarca), „The Salesman” (Iran), „Tanna” (Australia), „Toni Erdmann” (Germania)

Cine va câștiga: „The Salesman” (Iran)

„Toni Erdmann” și „The Salesman” se distanțează de celelalte filme nominalizate la categoria Cel mai bun film strain. Având în vedere că regizorul iranian Asghar Farhadi nu va putea participa la Gala de decernare a Premiilor Oscar de pe 26 februarie, foarte mulți critici consideră că Hollywood-ul va trage un semnal de alarmă legat de interdicția cetățenilor iranieni de a intra în SUA și va declara câștigător filmul „The Salesman”.

Foto: Hepta, Northfoto

Citește și – Nominalizări la Oscar 2017. Lista completă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!