Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Show-ul care care ne-a făcut să ne îndrăgostim de dans şi a dezvăluit veleităţile artistice ale vedetelor noastre revine într-un nou sezon atrăgător, în spiritul Halloween-ului.
Matadori, coşari, florărese sau zidari, vedetele se vor deghiza în personaje care, indiferent de profesia lor, vor încerca să îşi demonstreze talentul la dans.
În prima emisiune din noul sezon, difuzată pe 21 octombrie, îi vom vedea pe ringul de dans al „Dansez pentru tine” pe Jojo, Pepe, Catrinel Sandu, Mircea Solcanu, Andreea Ibacka, Daniel Niţoiu, Aylin Cadir şi Alex, toboşarul trupei Zero.
Fiecare concurent reprezintă câte un personaj din poveşti, iar vedetele, partenerii de dans vor fi de asemenea costumaţi corespunzător.
Află scenariile spectaculoase pe care le-au pregătit aceştia pe pagina următoare.
Citeşte continuarea în pagina următoare! Astfel, Jojo, frumoasa actriţă din Serviciul Român de Comedie, va dansa cu partenerul său, Ionuţ Tănase, care interpretează rolul unui coşar murdar de funingine. Jojo va fi fără îndoială o apariţie fascinantă în rochia sexy neagră pecare o poartă, însă şi hainele partenerului său se preschimbă când o întâlneşte pe aceasta.
Latono-loverul Pepe va fi partener de dans cu Andreea Toma, costumată într-o florăreasă, astfel că ţinutele lor nu pot fi decât spectaculoase, completând show-ul cu flori şi petale aruncate prin platou.
Ovidiu Danci, partenerul exoticei Aylin Cadir, este un zidar care îşi va face apariţia cocoţat pe o schelă în timp ce vopseşte zidul. Hainele zidarului se transformă intr-o ţinută dichisită atunci când Aylin îl invită la dans.
Catrinel Sandu va dansa cu un maturător jovial. Concurentul Ionuţ va mătură străzile până când o întâlneşte pe frumoasa Catrinel, iar într-o secundă magică, hainele i se schimbă şi lui, exact ca Cenuşăresei.
Citeşte continuarea în pagina următoare!Daniel Niţoiu, ştiristul de la Pro Tv, şi Alexandra, partenera sa de dans, îşi încep coregrafia stând pe bancă şi admirând stelele, iar partenera lui Mircea Solcanu interpretează rolul unei pictoriţe. Mircea, îmbrăcat ca dansatorul din tablou, se apropie de ea şi o invită la dans.
Paul, partenerul Andreei Ibacka, va juca rolul unui croitor creativ ce confecţionează o rochie de bal pe care o va purta aceasta.
Cornelia Condeescu, partenera lui Alex, bateristul trupei Zero, este surprinsă într-o cofetărie, iar Alex îi bate în geam şi o invită să vadă, în paşi de dans desigur, căsuţa la care aceasta visează.