Ziua de 14 februarie, a Sfantului Valentin, este pentru noi o sărbătoare ” de împrumut”, la fel ca Halloween-ul. Totuşi avem motive serioase să o recunoaştem ca atare, chiar dacă avem deja
Dragobetele. Sfântul Valentin a fost un preot creştin din vremea Imperiului Roman, cunoscut pentru bunătatea şi milostenia sa şi care prdica iubirea între oameni, după porunca lui Iisus Hristos.
Există numeroase variante despre viaţa şi modul în care şi-a găsit sfârşitul acest sfânt. Se ştie cu siguranţă însă că a fost cât se poate de real şi că a fost martirizat, după ce a stat într-o temniţă romană.
Biserica Catolică s-a folosit de povestea Sfântului Valentin pentru a descuraja credincioşii de la sărăbătorirea Lupercaliilor, o sărbătoare păgână a dragostei, care avea loc pe 15 februarie. Mai-marii bisericii au recunoscut faptul că nu este nimic rău în a sărbători dragostea, cu condiţia ca acest lucru să se desfăşoare sub semnul credinţei în Iisus Hristos, şi nu sub auspicii păgâne. Astfel, au mutat data Lupercaliilor pe 14 februarie (ziua în care a murit sfântul) şi au instituit Sărbătoarea Sfântului Valentin.
Sărbătoarea creştină a dragostei era cea mai populară în Evul Mediu. Însuşi Charles, ducele de Orleans, închis fiind în Turnul Londrei, i-a trimis soţiei sale un răvaş de ziua Sfântului Valentin.
Oamenii din popor organizau petreceri în cadrul cărora bărbaţii trăgeau la sorţi bileţele cu numele fetelor nemăritate, iar cea al cărei nume era pe bileţelul extras îi devenea bărbatului iubită pe durata unui an. Evident, multe dintre aceste aranjamente de un an sfârşeau sub forma căsătoriilor. Iată un motiv posibil pentru care sărbătoarea era atât de populară.
Pe parcursul timpului, în paralel cu schimbarea societăţilor şi a legilor, sărbătoarea a căpătat un caracter simbolic, căsătoria devenind o tranzacţie atent controlată de către familiile tinerilor. Astfel, cadourile de Sfântul Valentin au devenit concrete, înlocuind relaţiile de un an.
În zilele noastre, îndrăgostiţii sărbătoresc această zi cu cine la lumina lumânărilor, jucării de pluş şi bomboane de ciocolată. Ceea ce s-a păstrat însă sunt cărţile poştale de Ziua Îndrăgostiţilor, care în limba engleză se numesc „valentine cards” şi pe care bărbaţii le trimit femeilor pentru a-şi mărturisi dragostea.
Dragobete vs. Valentin – runda finală
Dacă îţi aminteşti, până acum câţiva ani, de Dragobete ştiau doar câţiva etnologi. Această sărbătoare a intrat în atenţia media şi a noastră abia când s-a iscat reacţia împotriva Zilei Îndrăgostiţilor. Poate că ambele sărbători ar fi binevenite, în condiţiile în care avem din ce în ce mai puţine motive de a petrece, deşi multe din excesele cluburilor şi comercianţilor de tot felul în jurul zilei de 14 februarie ar putea fi temperate.
La fel ca Sinodul bisericii creştine acum 1900 de ani, ar trebui să recunoaştem că nu e nimic rău în a sărbători dragostea cu orice ocazie. Ceea ce ne deranjează însă şi ne face să ne gândim cu oroare la această perioadă este avalanşa de mesaje publicitare, muţunachi made in China şi lucruri ieftine sub care ne îngroapă nu dragostea, ci lăcomia.