(P) Kerkyra, o cutie a misterelor pentru fiecare turist

.
Dezleagă secretele unui ţinut de basm adorat în primul rând pentru plajele sale întinse, marea nemărginită de un albastru sclipitor şi vegetaţia luxuriantă, şi abia apoi pentru istoria şi cultura sa, deloc de lepădat odată ce îţi începi cercetările în acest sens.

Corfu este una dintre cele mai potrivite destinaţii de vacanţă pentru construit puzzle-uri cu privire la tradiţiile Greciei şi pentru descifrarea şi înţelegerea principalelor monumente, clădiri şi ruine. Dar cea mai mare surpriză a verii, este faptul că poți descoperi insula cu un buget limitat.

La pas pe străduţele înguste ale capitalei

Cel mai important centru cultural şi istoric al insulei Corfu este însăşi capitala, marcată prin fiecare cărămidă şi piatră cu însemne ale iluştrilor arhitecţii locali, precum şi cu urme ale altor naţii ce au încercat să cucerească marea cetate a Greciei, cum au fost veneţienii, britanicii sau otomanii.

Cunoscută sub numele de Kerkyra, varianta grecească a denumirii Corfu, unul dintre cele mai frumoase şi mai elegante oraşe elene, te cucereşte cu fiecare pas pe care îl străbaţi pe străduţele pietruite în drumul tău, parfumat cu arome de santal, printre localnicii relaxaţi şi plini de voie bună.

Vei întâlni în calea tale cele mai diverse atracţii turistice, de la biserici tradiţionale, muzee fascinante şi magazine de lux, ca să nu mai vorbim de restaurantele de top cu meniuri selecte din bucatele tradiţionale şi internaţionale.

Corfu – cele două vârfuri gemene

„Corfu” înseamnă „vârfuri gemene”, denumire ce vine de la cele două dealuri ce păzesc oraşul, pe care s-au construit două cetăţi maiestuoase ce poartă cu mândrie actele de eroism ale grecilor care au rezistat forţei a cinci asedii otomane succesive.

Proiectate iniţial de inginerii veneţieni, forturile au fost reparate şi parţial reconstruite de mai multe ori de-a lungul timpului, în funcţie de probele la care au fost supuse, iar ultimele astfel de modificări au fost aduse în secolul XIX, de către britanici.

de Geanina Ichim

Sejur individual Cofu

Vila Irida- de la 35 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transpot individual, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton