După patru piese no. 1, Andia revine cu o altă piesă de pus pe repeat, „Mi-e dor“

De Dana-Ruxandra Panghe, pe Ultimul update Marți, 15 iunie 2021, 13:30
După succesul „Anotimpuri”, Andia revine cu un nou hit de pus pe repeat în această vară – „Mi-e dor”

Andia – „Mi-e dor“


„Mi-e dor“ este o piesă pop, cu influențe romantice și a fost compusă de Alex Pelin și Vlad Lucan, versurile au fost scrise de Alex Pelin, iar de producție s-a ocupat Vlad Lucan. Artista a lucrat cu aceștia pentru toate single-urile sale care au ajuns no. 1 în topul Mediaforest.

Piesa este o declarație de dor pentru el. Doar în bratele lui, ea își mai poate găsi liniștea. Timpul “a ruginit” de când el nu mai este în viața ei. E o piesă specială pentru mine care sper să vă intre și vouă la suflete“, a declarat Andia.

Videoclipul este unul de imagine și o surprinde pe Andia în trei ipostaze de beauty diferite și a fost realizat de BMABID ( regie – Raluca Netca, DoP – Alex Chițu) iar de producție s-a ocupat Arkomo Film. Din echipa de beauty a artistei au făcut parte Cristina Crăciun (styling), Roxana Georgiana (make-up) și Cătălin Manolache (hair).

Ca de obicei, a fost fun pe set. Nu am simțit cum trece timpul datorită echipei mele. Chiar dacă am lucrat mai bine de 12 ore totul a fost nice si plăcut. Am încercat să punem în evidență starea piesei și ceea ce eu transmit prin versuri. Fugiți la mine pe YouTube și spuneți-mi cum vi se pare!“, a mai declarat artista.

În toamna anului trecut, Andia a lansat „Anotimpuri“ în colaborare cu Spike, piesă ce a stat patru săptămâni pe prima poziție din topul Mediaforest și a fost, de asemenea, cea mai difuzată piesă de pe radio și TV din topul de primăvara al acestui an.

Andia x Spike – „Anotimpuri“

La doi ani de la lansarea pe piața muzicală românească, Andia a reușit să cucerească inimile a milioane de ascultători, precum și topurile muzicale de radio și televiziune. Artista a fost prezentă pe locul 1 în top Media Forest cu patru dintre piesele pe care performează – Salcâmii, Retrograd, Slăbiciuni și Anotimpuri. Ascensiunea rapidă în industria muzicală românească nu face decât să demonstreze puterea de star a Andiei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!