Minuni ale naturii în Thassos – Satul Stelelor şi Piscina Sirenelor

De Unica.ro, pe
Pitorească şi modernă, cu văi de smarald şi plaje brodate de stânci impunătoare, Thassos este destinaţia de bifat în această vară. Odată ce ai ajuns pe insula grecească, vei fi uimit de zonele de coastă liniştite, dar şi de preparatele tradiţionale ce îţi lasă gura apă.

Giola, taramul din basme

Punctele forte ale insulei Thassos sunt peisajele, de aceea este supranumită Insula de Smarald, alături de văile smeţe, de unde poţi admira apusuri de soare memorabile, dar şi de staţiunile moderne, care vibrează pe ritmuri tradiţionale.

Pe insulă vei gasi locuri atât de frumoase încât ai impresia că au fost lucrate de mâinile celor mai renumiţi meşteri. Giola, sau aşa numita Piscina Sirenelor este una dintre bijuteriile care s-au format dintr-o lucrare a îngerilor. Cercetătorii încă nu au reuşit să ofere localnicilor o explicaţie logică despre cum a apărut această piscină naturală cu apă precum smaraldul. Locul este foarte renumit printre călătorii dornici de o experienţă inedită. Aflată în imediata apropiere de satul Astris şi de plaja Sirenelor, pe un platou stâncos, piscina nu este mai mare de 10 metri şi are o adâncime de aproximativ 8 metri.

În satul stelelor

Admiră cele mai frumoase peisaje din Astris, satul intim cunoscut şi sub denumirea de lăcaşul stelelor. De este numit aşa? Poate pentru că de aici poţi admira cel mai bine bolta cerească, iar în nopţile cu lună plină casele zugrăvite în alb capătă o alură magică.

Bifează în cadrul sejurului tău şi o vizită în statiunea Skala Rachoni, vei fi copleşit de frumuseţea rustică şi de peisajele verzi ale pădurilor de conifere, care coboară până pe plajele late cu nisip atât de fin în care te vei “scufunda” până la glezne. Locul, brodat de valurile spumoase ale Mării Egee este arhiplin de peşteri ascunse şi formaţiuni stâncoase de pe care îţi poţi exersa cele mai bune sărituri în apele cristaline.

Mădălina Isar

Sejur Thassos

Hotel Aeria 3*- de la 148 euro/persoana, 7 nopti de cazate cu demipensiune, transport individual, asistenta turistica. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/226332

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!