Kiwi, un fruct bogat în nutrienți și prețios pentru sănătate

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Joi, 13 mai 2021, 13:05

Fructele de kiwi, cu pulpa lor verde și suculentă, cu semințele mici și crocante, sunt delicioase când sunt bine coapte. Sunt fructe exotice accesibile, ușor de găsit în comerț pe tot parcursul sezonului rece și recomandate pentru calitățile lor nutritive deosebite.

Știai că fructele de kiwi sunt mai bogate în vitamina C decât portocalele? Kiwi se numără printre fructele exotice cele mai accesibile, gustoase, versatile și sănătoase. Aceste fructe sunt ușor de folosit la diverse preparate dulci în bucătărie și au beneficii atât curative, culinare, cât și cosmetice.

Cultura de kiwi și particularitățile acestor fructe

Kiwi, un fruct bogat în nutrienți și prețios pentru sănătate

plantatie de kiwi din Noua Zeelandă

Fructele de kiwi sunt produse de două varietăți ale unei plante asemănătoare cu via, cu vițe lungi și corzi puternice, denumite Actinidia chinensis și Actinidia deliciosa. Acestea sunt originare din Asia, din zonele de dealuri din China, unde au fost descoperite de naturaliștii de la Societatea Regală de Horticultură din Marea Britanie.

Din China, plantele de kiwi au migrat în Noua Zeelandă unde au fost obținute primele fructe în anul 1910. Noozeelandezii au denumit fructele verzi și păroase după numele celebrei păsări kiwi, cu care există o asemănare evidentă, astfel că numele kiwi s-a răspândit în toată lumea.

Fructele de kiwi se cultivă azi aproape în toate regiunile mai calde din Europa și America, plantele de kiwi fiind sensibile la ger. Cu toate că iarna nu ar putea rezista la cultura în câmp în România, în prezent este studiat la noi un hibrid care ar putea fi cultivat în condiții de seră. Pe de altă parte, au apărut în florării mici plante de kiwi la ghiveci pentru amatori, deși șansele de a obține fructe gustoase sunt destul de reduse.

Kiwi au o pulpă verde și moale, suculentă, la mijloc semințe negre mici și crocante, iar coaja maronie acoperită de perișori foarte fini care se spală ușor cu apă. Fructul se poate consuma cu tot cu coajă și semințe, după ce este spălat foarte bine.

Calitățile nutritive ale fructelor de kiwi

Kiwi este fructul cu cele mai multe substanțe nutritive din categoria fructelor exotice accesibile ca preț și îndrăgite pentru gustul lor. Iată cele mai importante substanțe nutritive pe care le conțin aceste fructe:

  1. luteină, o substanță care este apreciată din ce în ce mai mult pentru eficacitatea ei în reducerea riscului de apariție a cancerului, a bolilor de inimă și în prevenirea cataractei. Kiwi e considerat a fi, după porumb, fructul cu cea mai bogată sursă de luteină.
  2. fibre bune care ajută la digestie și împiedică depunerile de grăsimi și zahăr, protejând organismul împotriva bolilor de inimă, a diabetului și cancerului.
  3. un procent semnificativ de magneziu, un mineral cu rol vital în procesul de creștere, dezvoltarea creierului, a inimii și protecția sistemului imunitar.
  4. un procent mai mare de potasiu decât bananele. Potasiul ajută la funcționarea eficientă a inimii și are rol semnificativ în controlul presiunii arteriale.

Nutrienții importanți dintr-o porție de 100g de kiwi

  • 15 g carbohidrați
  • 9 g zaharuri
  • vitamina C – 155% din doza recomandată zilnic
  • vitamina B9 (acid folic) – 6% din doza recomandată zilnic
  • vitamina B6 – 48% din doza recomandată zilnic
  • tiamină – 2% din doza recomandată zilnic
  • riboflavină – 2% din doza recomandată zilnic
  • niacină – 2% din doza recomandată zilnic
  • 34 mg de calciu – 3% din doza recomandată zilnic
  • 34 mg de fosfor – 5% din doza recomandată zilnic
  • 312 mg de potasiu – 7% din doza recomandată zilnic
  • 17 mg de magneziu

Beneficiile importante pentru sănătate ale consumului de kiwi

Kiwi, un fruct bogat în nutrienți și prețios pentru sănătate

În sezonul rece, profită cât poți de mult de aceste fructe și consumă regulat cel puțin 2 fructe de kiwi pe zi. Datorită concentrației mari de vitamina C, aceste fructe te protejează de bolile de sezon, de bolile contagioase precum gripele și virozele, ajută organismul să se apere mai bine împotriva radicalilor liberi care accelerează îmbătrânirea celulelor și slăbesc sistemul imunitar.

Vitamina C, vitamina E și sărurile minerale din kiwi, în special magneziul sunt benefice pentru buna funcționare a inimii și pentru circulația sângelui.

Dacă suferi de constipație sau de retenție de apă, consumul regulat de kiwi are atât un efect laxativ, cât și un efect diuretic și depurativ asupra colonului.

Kiwi este un fruct proaspăt și delicios, care iți dă energie. Mineralele pe care le conține ajută organismul să depășească starea de letargie și chiar te ajută să lupți contra depresiei.

Studiile au arătat că un consum de kiwi, ca parte dintr-o dietă sănătoasă, îmbunătățește circulația sângelui, reduce nivelul colesterolului și reglează tensiunea arterială.

Kiwi protejează ADN-ul de stresul oxidativ pentru că are o combinație unică de antioxidanți puternici.

Pentru că are un indice glicemic foarte scăzut și multe fibre, kiwi te ajută să slăbești; fibrele pe care le conține ajuta la eliminarea toxinelor din tractul intestinal și îți oferă senzația de sațietate dacă urmezi o dietă de slăbit după Sărbători.

Fructele de kiwi pot fi folosite și extern, în măști cremoase și hidratante pentru ten și pentru păr. Enzimele și sărurile din kiwi sunt benefice pentru piele, pentru ten și pentru decolteu, iar rezultatele se văd de la primele aplicări ale unor creme și loțiuni pe baza acestor fructe.

Vitamina C și acizii benefici din kiwi reglează producția de sebum și te ajută să ai un scalp mai sănătos și un păr mai strălucitor.

Cum să alegi un fruct bine copt și savuros

cum alegi un kiwi copt

În primul rând, strânge ușor în palmă fructele. Dacă sunt moi, dar degetele nu lasă urme în pulpa lor, înseamnă că sunt destul de bine coapte și pot fi consumate. Dacă pulpa este încă tare, fructele mai au nevoie de timp să se coacă.

În al doilea rând, miroase fructele de kiwi. Dacă au un miros ușor parfumat, înseamnă că sunt coapte.

În al treilea rând, taie un fruct și vezi ce culoare au semințele. Dacă sunt albe sau galbene, este crud și nu trebuie consumate. Dacă semințele sunt negre, înseamnă că fructul a acumulat suficient zahăr și se coace în continuare la temperatura camerei.

Cum se coace un kiwi mai repede

Cea mai simplă soluție este să ții fructele de kiwi timp de o zi într-o pungă de hârtie cu o banană sau cu un măr. Aceste fructe emană etilenă și ajută celelalte fructe să se coacă mai repede. Se țin întotdeauna la temperatura camerei. În două zile, kiwi vor fi bine coapte, alături de banană.

Dacă sunt prea acrișoare, le poți ține la temperatura camerei și se vor coace singure în ritmul lor, în 3 – 4 zile. Ai grijă să nu stea la soare sau lângă o sursă de căldură precum caloriferul. Căldura înmoaie prea mult pulpa fructului și apar petele maronii.

Cât timp se păstrează aceste fructe proaspete

Fructele de kiwi se păstrează bine la temperatura camerei 3 sau 4 zile. Se vor coace treptat și vor fi bune de mâncat. În acest timp nu este indicat să le ții la frigider.

Dacă vrei să reziste mai mult, atunci pune kiwi la frigider când are pulpa tare, imediat după ce l-ai cumpărat. La rece, trebuie să stea în șervețele și va rezista aproximativ o lună.

De ce este bine să consumi coaja fructului de kiwi

Coaja este comestibilă și poate fi consumată cu ușurință dacă este bine curățată și mai ales dacă este un fruct bine copt.

Conform studiilor din ultimii ani, coaja fructului kiwi este mult mai bogată în fibre decât pulpa fructului și are o concentrație mare de folați și antioxidanți.

În fapt, cea mai mare concentrație de antioxidanți, de vitamina E și vitamina C se găsește de fapt în coajă, nu în pulpa fructului, așa că încearcă să o consumi cât mai des.

Consumând kiwi cu tot cu coajă, concentrația de vitamina E crește cu 34%. Iar vitamina E este un puternic antioxidant care protejează celulele de radicalii liberi care accelerează procesele de îmbătrânire și degenerare.

Vitamina E, obținută pe cale naturală din legume și fructe, este un bun aliat împotriva cancerului.

Dacă ești pasionat de fructe exotice și de un stil de viață sănătos, vezi ce beneficii aduc fructele de acai, fructele de aronia, fructele de ginseng sau fructele de soc.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!