Intuiția este foarte importantă și te poate ajuta să iei decizii. Vezi ce să faci ca să funcționeze foarte bine.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Meditează
Mesajele pe care le trimite intuiția ta sunt foarte subtile, așa că trebuie să meditezi, dacă vrei să le recunoști. Petrece timp în liniște, golește-ți mintea și relaxează-te. Vei vedea că îți vei dezvolta instinctele.
Acordă atenție viselor tale
Când dormi, funcțiile cognitive sunt în repaus, astfel că subconștientul preia controlul. În aceste condiții, intuiția ta s-ar putea să îți trimită semnale importante. Nu îți ignora visele, pentru că te pot ajuta să înțelegi mai bine lucrurile, potrivit mindbodygreen.com.
Implică-te în activități creative
Este important să te implici în activități creative, precum colorat, scris sau pictat. Astfel îți vei odihni creierul, iar intuiția ta va fi cea care va prelua conducerea.
Testează-ți instinctele
Poți să verifici cât de bună este intuiția ta! Pur și simplu spune ce echipă crezi că va câștiga un meci sau cine va ieși învingător dintr-o competiție oarecare. Nu este nevoie să faci pariuri pe bani, ci doar să faci un exercițiu.
Ca să ai o intuiție bună, este important să mai iei pauze de la activitățile zilnice. Încetinește-ți ritmul, mergi în vacanțe, evadează într-un alt oraș sau petrece o zi în natură. Când ești foarte ocupată, este foarte greu să fii sensibilă la vocea interioară.
Mintea ta funcționează continuu, îți dă peste cap toate opiniile și te face să te îndoiești de tot ce te înconjoară. Intuiția, de cealaltă parte, te face să simți. Dacă nu știi ce să faci într-o situație, lasă-ți intuiția să preia controlul și alege lucrurile care te fac să te simți bine.
Uită-te la pozele din ziar
Ia un ziar și uită-te prima dată la poze, apoi încearcă să îți dai seama ce încearcă materialul respectiv să transmită. Abia după ce ți-ai făcut o idee citește și relatarea respectivă.
Fii atentă la mediul înconjurător
Nimic nu este întâmplător. Fii atentă la mediul înconjurător, s-ar putea să ți se arate unele semne care te pot ajuta să iei decizii sau să găsești răspunsuri la anumite întrebări.
Citește cărți care îți dezvoltă intuiția
Sunt numeroase cărți care te ajută să îți dezvolți intuiția, citește-le cu încredere. Te vor ajuta să îți lărgești orizonturile și să vezi lucrurile în complexitatea lor.
Încearcă să îți dai seama cum sunt oamenii
Înainte să cunoști bine o persoană, fă-ți o idee despre ce fel de om ar putea fi. Cu cât ești mai atentă la detalii, cu atât îi vei desluși mai bine.