Ştii ce spune despre tine casa ta?

De Unica.ro pe

Bucătăria, livingul, dormitorul – fiecare are câte ceva de spus: despre gusturile tale, despre educaţia şi cultura ta, despre impresia pe care vrei să o laşi celor ce-ţi calcă pragul…Poate spune şi lucruri pe care tu însăţi nu le ştii despre tine. Cam neplăcut? Ia măsuri, să nu se mai întâmple! Să vedem cum aranjezi interiorul, ca să te reprezinte. Şi să vii cu drag acasă

Culorile îţi reflectă temperamentul

Tonurile de ocru, verde, albastru «deconspiră» un spirit timid, interiorizat, (mai mult sau mai puţin) rece. Culorile vii, strălucitoare – roşu, portocaliu, auriu – «povestesc» despre bucuria de a trăi şi iradiază energie.
Ce este mai important pentru fericirea ta? A- să ai un cămin în care te simţi foarte bine, foarte „la tine acasă”; B – să ai un serviciu şi un statut profesional de invidiat; C – să ai timp şi bani pentru distracţie. Cele mai multe femei aleg primul răspuns – A. Noi la fel. Dovada: ne batem capul, tot timpul, ce să mai schimbăm, ce să mai înnoim, ce-ar mai fi de reparat, ca să ne simţim şi mai bine în cuibul nostru – altă vopsea sau altă gresie în baie, un mobilier mai funcţional şi mai vesel în bucătărie, un sistem de iluminare mai cald în dormitor…
Casa ta îţi seamănă, te reprezintă, iar personalitatea ta se reflectă în ea, ca într-o oglindă.

Bucătăria = culisele vieţii de familie

În casele burgheze, bucătăria este spaţiul „ascuns” privirii străinilor. Nici astăzi nu ne poftim oaspeţii în bucătărie, mai ales dacă nu ne sunt prieteni apropiaţi. Dar dacă sunt, tocmai aici, în bucătărie, stăm la o cafea şi o şuetă! Pentru că este locul cel mai familiar, despovărat de „etichetă”; aici se ia masa, iar în timpul mesei se încing cele mai animate discuţii (în ciuda medicilor, care ne recomandă să mestecăm în tăcere!), aici este cea mai destinsă atmosferă, pentru că aici e locul relaţiilor umane autentice, spontane.Ce spune despre tine.
DIY: insulă de bucătărie improvizată
Cu totul, bucătăria înseamnă culisele vieţii de familie. De aceea, nici nu laşi pe oricine să intre… Dar ce te faci cu moda asta care vine puternic de la americani, cu bucătăria nedepartajată de living?
Cum să o aranjezi
Trebuie să atenuezi – de fapt, să ştergi cu totul – „graniţa” dintre living – spaţiul destinat oaspeţilor şi bucătărie – spaţiul rezervat familiei (şi în special ţie, gospodina casei) * Ai nevoie de sfatul unui specialist în design interior, pentru mobila şi decora armonios, modern şi funcţional acest spaţiu. O să-ţi ia ceva timp şi bani, dar merită * O grijă în plus pentru tine: o bucătărie „deschisă” către living trebuie să fie curată şi ordonată în fiecare moment.

LIVINGUL = oglinda personalităţii tale

Livingul de astăzi e sufrageria din casele de acum câţiva ani, salonul de acum câteva decenii, respectiv „camera cea bună” din căminul bunicilor noştri. Ce îl leagă şi ce îl deosebeşte de „strămoaşele” lui? Este multifuncţional: e „camera cea bună” şi salonul unde se primesc oaspeţii; este sufragerie – camera de zi pentru toată familia; dar, spre deosebire de ea, nu (prea) mai serveşte la… servirea mesei – acest rol l-a preluat bucătăria, datorită mobilierului şi aparaturii electrocasnice moderne – practice şi arătoase totodată.Ce spune despre tine.
Design interior: camera de zi în alb imaculat
Când expui (prea multe) opere de artă – tablouri, mobilier „cu ştaif” etc. – creezi, chiar şi fără să vrei, o atmosferă de muzeu. Nimeni nu se simte în largul său – nici familia ta, nici oaspeţii voştri.
Cum să îl aranjezi
Încălzeşte atmosfera, aşezând în colţuri ghivece colorate, cu plante luxuriante; iar pe măsuţe – vaze cu flori proaspete * Orientează luminile astfel încât să sugereze intimitate, calm.
Când ai un living în stil minimalist: câştigi automat spaţiu (stilul presupune un strict necesar de mobilier şi decoraţiuni). Dar, într-un apartament de bloc, familia are nevoie, totuşi, de mese, fotolii, bibliotecă…
Cum să îl aranjezi
Canapelele modulare te scot din impas: canapele şi fotolii comode, nu foarte mari, nici foarte „bălţate” din punctul de vedere al tapiţeriei * Aşază, lângă ele, măsuţe joase (mesele grele, înalte, înconjurate de 4, 6 ori 12 scaune nu mai cadrează cu stilul intim al apartamentelor obişnuite, din ziua de azi!) * Etajerele (pentru cărţi, CD-uri, aparatură audio) e bine să fie suspendate, ca să economiseşti spaţiul la maximum.
Unde aşezi florile
Ghivecele cu plante sau vazele cu flori au rostul lor, de regulă, în holul de la intrare şi în living (şi, evident, pe balcon) – În bucătărie sau în dormitor este mai greu să le găseşti un loc în care să nu incomodeze circulaţia sau să nu „provoace” accidente (apă, frunze şi flori uscate pe covor, cioburi etc.).

Dormitorul= intimitatea «sub cheie»

Adolescenţii îşi încuie uşa ca să-şi apere dreptul la intimitate. Părinţii trebuie să facă la fel. Dormitorul este camera cea mai „conservatoare”: astăzi, ca şi ieri şi întotdeauna, rămâne închis străinilor. Cu mici excepţii, atunci când îţi prezinţi casa unor oaspeţi.
Ce spune despre tine: dormitorul e încăperea care îşi defineşte cel mai bine „proprietarul”, pentru că fiecare îl aranjează fix pe gustul său * Covorul persan gros, cuverturile, draperiile şi perdelele grele, bogate, aşternutul cu dantelă mărturisesc romantism şi gusturi puţin cam retro * Covoraşul simplu de la picioarele patului, cuvertura uşoară, practică şi jaluzelele moderne – verticale sau orizontale, ce contează? – denotă un spirit practic, foarte activ * Mobilierul minimalist spune despre tine că nu pui mare preţ pe bunurile exterioare. Sau nu pui preţ pe numărul lor, ci pe calitate şi confort.
Cum să îl aranjezi
* Dormitorul-dormitor înseamnă: întâi şi întâi, un pat cât mai confortabil (de regulă, unul lat) şi cât mai puţine alte mobile * Surse de lumină uşor de dirijat (o fereastră simplu de camuflat prin draperii, veioze şi lampadare lesne de mutat dintr-un colţ în altul).
* Dormitorul-birou: din lipsă de spaţiu, dormitorul cumulează, uneori, şi funcţiile biroului * Aşază computerul şi scaunul în colţul în care ai acces mai uşor * Pe pereţii alăturaţi, amplasează câteva rafturi de etajeră, la înălţime, ca să nu-ţi faci cucuie noaptea, când te dai jos din pat pe întuneric.
 

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere