Ce nu ştiai despre „vineri, 13”

De Nicoleta Galeteanu pe

Tupac a murit într-o zi de vineri, 13, avionul prăbuşit în Anzi a avut loc într-o astfel de zi, iar trei dintre cele mai puternice uragane au lovit pe data de 13, vineri.
Milioane de oameni din întreaga lume, manageri de hoteluri, spitale, aeroporturi şi angajaţi suferă de triskaidekafobie, pentru că frica iraţională de această mistică zi nu este văzută de toţi ca fiind „doar” o paranoia.

Fenomenul are baze empirice, adică s-a dezvoltat pe o seamă de evenimente repetate şi coincidenţe, mai mult sau mai puţin bizare, petrecute în această zi, cărora oamenii nu le-au găsit altă explicaţie decât… „ceasul rău”.

În caz că nu ştiai, oamenii se tem de această sinistră zi încă din anii 1950, de când apare şi prima consemnare a titulaturii pe care o poartă sindromul (triskaidekafobie), deşi este catalogată ca fiind ghinionistă de mult mai devreme.

Statistici versus paranoia

Ai fi surprinsă să afli că numai în SUA sunt aproape 21 de milioane de oameni care suferă de triskaidekafobie, iar acelaşi studiul american menţionează că unii sunt de-a dreptul traumatizaţi în aceasta zi, încât nici nu se dau jos din pat. Mai mult decât atât, se estimează că oamenii de afaceri pierd în această zi sute de milioane de dolari…

De asemenea, s-au realizat şi statistici privind numărul accidentelor care au loc în ziua de vineri, 13. Olanda, Germania şi Marea Britanie sunt unele dintre ţările unde şoferii sunt la fel de paranoici, după ce studiile au arătat o creştere îngrijorătoare a numărului de acidente în trafic petrecute în această zi.

Coincidenţe

Regele francez Philip IV a torturat sute de călugări pentru erezie pe 13 octombrie 1307, o zi de vineri. În vinerea de 13 martie 1992, în Turcia a avut loc un cutremur în care au murit aproape 2.000 de oameni, iar 50.000 şi-au pierdut casele.

Explicaţii mistice

Potrivit unor intrepretări, ghinionul atribuit numărului 13 este explicat de existenţa celor 13 lune pline care există pe parcursul unui an. Numeroase popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat.

În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. Pentru mayaşi, această dată avea semnificaţii simbolice, precum ciclicitatea vieţii.

O altă explicaţie spune că la Cina cea de taină au fost 13 apostoli, cel din urmă fiind Iuda. Unii susţin că Iisus ar fi fost răstignit într-o zi de vineri, 13. Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, întrucât cel de-al 13-lea zeu era unul demonic.

Atenţie: fiecare lună din calendar care începe cu ziua de duminică are o zi de vineri, 13! în 2012, data ghinionistă va pica în trei luni: ianuarie, aprilie şi iulie.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat