O casă cu adevărat cu adevărat curată este o casă ordonată și igienizată periodic, cel puțin la două zile. Câteva trucuri simple te ajută să faci curățenie eficient în 30 de minute, fără să depui prea mari eforturi.
Majoritatea gospodinelor au o zi pe săptămână în care fac o curățenie generală în toată casa, pun lucrurile în ordine, igienizează baia și curăță temeinic bucătăria, cu tot cu aragaz și frigider.
Dar pentru a menține casa cu adevărat curată, este bine să te ocupi de ordine și curățenie câte puțin în fiecare zi. Și nu este deloc complicat să faci curățenie eficient în 30 de minute în fiecare zi, dacă pui în ordine zonele esențiale și simplifici întregul proces cu recomandările noastre.
Organizează lucrurile și pune-le în ordine
Știm cât de puțin timp avem uneori pentru a face o curățenie temeinică. De aceea, după o curățenie generală ca la carte, încearcă să menții ordinea făcând curățenie eficient în 30 de minute.
În primul rând, este esențial să pui lucrurile în ordine și să eliberezi spațiul pentru a folosi ulterior aspiratorul. Adună lucrurile care stau împrăștiate precum hainele, încălțămintea din hol, papucii de prin dormitor sau cărțile. Pune-le pe toate la locurile lor. Adună mărunțișurile de pe etajere și comode, să poți șterge praful.
Pe măsură ce lucrurile ajung în locurile lor destinate și le scoți de prin sertare sau dulapuri doar atunci când le folosești, vei vedea că nu vor mai sta împrăștiate prin casă zile întregi, iar acest lucru te ajută să faci curățenie mai eficient.
Gândește-te bine unde se face mizerie de la o zi la alta în casă. În mod cert, pe hol, acolo unde intri încălțat și unde se adună nisip și pietricele aduse pe încălțăminte. Dacă ai un câine sau doi, cu siguranță aduc și ei pe labe nisip de afară, din parc.
O altă zonă care necesită curățenie zilnică este baia, mai ales toaleta. Cada sau chiuveta se pot menține curate timp de 3 – 5 zile, dar toaleta ar trebui igienizată zilnic!
Bucătăria este și ea o zonă în care se face dezordine și puțină mizerie în fiecare zi. Vasele, paharele și cănile trebuie puse la locul lor, firimiturile trebuie strânse de pe masă și podea, iar eventualele picături de grăsime care cad pe plita aragazului este bine să fie curățate imediat, să nu se întărească.
În dormitor, de asemenea, trebuie făcută ordine zilnic, trebuie strânse hainele și alte lucruri care, poate, stau răspândite pe rafturi și scaune.
Folosește o soluție universală de igienizare
Cumpără o soluție generală de igienizare și îndepărtare a grăsimilor, de preferat într-o sticlă cu pulverizator. Astfel, vei reuși rapid să pulverizezi soluția de curățat oriunde este nevoie de o igienizare rapidă. O lași să acționeze cinci minute, apoi ștergi suprafețele cu lavete uscate și curate.
Dacă nu vrei să cumperi o astfel de soluție sau nu te mulțumește ceea ce găsești în comerț, o poți face singură. Ai nevoie de:
50 ml de săpun lichid de vase
200 ml de alcool sanitar
Un litru de apă
Sticlă cu pulverizator
Toarnă lichidele de mai sus în sticla cu pulverizator și folosește soluția atât la baie, la toaletă, la chiuvetă, dar și pe podeaua din hol sau pe blatul din bucătărie. Bineînțeles, pentru fiecare zonă ai nevoie de alte lavete curate pentru a șterge mizeria. Se înțelege de la sine că nu vei folosi laveta cu care ștergi toaleta, blatul din bucătărie sau mobile de pe hol. Pentru fiecare zonă este bine să ai câte o lavetă curată, iar pentru mâinile tale este bine să ai mănuși de menaj.
O altă soluție bună pentru a curăța rapid câteva suprafețe din casă unde se mai depun mici pete de praf, urme de săpun sau urme de grăsime, poate fi făcută simplu din apă și oțet în proporții egale. Oțetul, chiar dacă este diluat, poate dizolva petele de săpun de pe chiuveta din baie, dar și petele proaspete de grăsime de pe blatul din bucătărie sau pe plita aragazului.
Este important ca, de fiecare dată când cureți petele și mizeria, să folosești lavete curate, spălate periodic la mașina de spălat. Dacă lavetele sau bureții pentru curățenie nu sunt igienizate și spălate periodic, nici suprafețele din casa ta nu vor fi cu adevărat igienizate, iar microbii se vor dezvolta, chiar dacă la prima vedere pare totul curat.
Aerisește toată casa
În timp ce faci curățenie, este bine să aerisești toata casa și să lași geamurile larg deschise, chiar dacă se mai face curent – cum spun mamele și bunicile noastre. Curentul acela va scoate din casă aerul cald și îmbâcsit cu praf și mirosurile neplăcute.
Pentru o casă cu adevărat curată și împrospătată, aerul curat trebuie să circule peste tot și să elimine mirosurile și din baie, și din bucătărie.
Folosește un aspirator de mână
Investește într-un aspirator de mână de mici dimensiuni, practic și rapid. Cu siguranță, nu folosești aspiratorul mare zi de zi pentru a curăța pe hol sau covoarele din living. În schimb, cu un aspirator de mână de bună calitate poți aspira rapid și firimiturile din bucătărie, și nisipul de pe hol.
Un aspirator de mână te ajută să faci curățenie eficient în 30 de minute, fără eforturi deosebite. Este util în toate camerele casei și chiar pe rafturile pline de cărți, unde se depune mereu mult praf.
Cum să faci curățenie eficient în 30 de minute!
Pare aproape imposibil pentru multe femei să reușească să facă o curățenie temeinică într-o jumătate de oră, în fiecare zi, mai ales dacă se grăbesc să ajute copiii pentru școală și apoi să plece la serviciu.
Dar, iată pas cu pas, cum poți face o curățenie rapidă în fiecare zi, astfel încât locuința ta să fie cu adevărat curată, nu doar ordonată de ”ochii soacrei”, la suprafață. Din experiența mea, sunt suficienți doar cinci pași, pe care îi aplic aproape zilnic atunci când fac ordine și curățenie în casă.
Pasul 1: Aerisește!
Deschide larg ferestrele să aerisești bine toate camerele, mai ales dacă ai parte de un soare binefăcător dimineața! Aerul curat va înlocui aerul stătut de peste noapte și va scoate afară toate mirosurile neplăcute care se mai adună de la gunoiul menajer, din baie sau de la scurgerile de sub chiuvetă. Această etapă nu îți ia mai mult de un minut din timpul tău!
Pasul 2: Fă ordine!
Strânge lucrurile împrăștiate pe ici, pe colo, să ai acces liber peste tot, să cureți rapid praful și să faci ordine. În funcție de dezordinea din casă, este posibil să îți consume în medie 10 minute, dar poți solicita o mână de ajutor. Roagă copiii să își strângă și ei jucăriile și cărțile pe care nu le folosesc în ziua respectivă, să își pună hăinuțele purtate în coșul de rufe sau în dulapuri, dacă sunt curate. Cu cât responsabilizezi copiii să se implice în curățenia casei de la vârsta potrivită, de la 6 – 7 ani, cu atât se vor obișnui mai ordonați și mai organizați de mici.
De asemenea, soțul sau partenerul de viață trebuie să contribuie și el să pună în ordine rapid lucrurile pe care nu le mai folosește și care stau împrăștiate inutil prin casă.
Pasul 3: Aspiră!
Adună cu aspiratorul de mână praful și firimiturile acolo unde este necesar, mai ales pe hol, la bucătărie sau în alte zone unde s-au mai jucat copiii și au rămas mici resturi care pot fi aspirate. Această etapă nu ar trebui să îți consume mai mult de 5 minute din timpul alocat curățeniei, dacă ești eficientă.
Pasul 4: Igienizează toaleta!
Igienizează chiuveta și toaleta din baie. Este foarte important ca aceste două obiecte sanitare să fie curățate zilnic cu o soluție antibacteriană sau cu una din soluțiile prezentate mai sus, pe care o poți face singură acasă.
Este adevărat că, în fiecare săptămână, este bine să cureți temeinic toate obiectele sanitare din baie și să folosești soluții dezinfectante, precum și soluții care dizolvă depunerile de piatră. Este un proces mai laborios, care îți consumă mai mult timp, dar pe care îl poți face doar o dată pe săptămână, spre exemplu vineri după amiaza.
În schimb, zi de zi, poți pulveriza o soluție de igienizare pe colacul și pe marginea vasului de toaletă, apoi le poți șterge cu o lavetă curată.
De asemenea, este bine să pulverizezi soluția antibacteriană pe robinetul de la cadă și de la chiuvetă, precum și pe suprafața chiuvetei. Șterge bine cu o lavetă curată. Astfel, dacă le cureți rapid zilnic, nu se mai formează depuneri murdare de săpun și de calcar.
Această etapă rapidă nu trebuie să îți consume mai mult de 4 minute.
Pasul 5: Curăță chiuveta din bucătărie!
Curăță chiuveta din bucătărie și plita aragazului, dacă este cazul. Chiuveta din bucătărie are și ea nevoie de igienizare rapidă cu detergent de vase sau cu o soluție pe bază de apă și oțet, mai ales dacă ai gătit recent. Apa nu este suficientă pentru a îndepărta murdăria, grăsimea și microbii care ajung în chiuvetă după ce ai spălat legumele sau carnea.
Folosește alte 5 – 10 minute din timpul tău să cureți rapid chiuveta cu detergent de vase și, eventual, plita aragazului, dacă are urme de grăsime. Imediat după aceea, șterge masa și blatul din bucătărie cu o lavetă curată și umedă. Iar cu acest lucru terminat, poți considera încheiată curățenia casei în 30 de minute. Poți închide ferestrele și te poți concentra pe următoarele treburi din calendarul tău zilnic. Spor la lucru!
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.