Artişti care au confundat Bucureşti cu Budapesta

De Nicoleta Galeteanu pe

Bucureşti sau Budapesta, ce mai contează dacă în faţa ta se află una dintre cele mai mari trupe de rock din lume? În unul dintre cele mai spectaculoase show-uri din cadrul Sonishpere…
 …Metallica a fost ultima trupă care a gafat în faţa fanilor români, după ce a confundat Capitala noastră nestemată cu cea a Ungariei.

La o adică, probabil că ne-ar fi convenit mai mult să fim în locul Ungariei, mai cunoscută pare-se în rândul artiştilor şi al turiştilor, şi trecută în plus, peste criza economică.
 
Şi totuşi, parcă şi confuziile astea încep să ne rănească orgoliul naţional, mai ales că ne distingem ca melomani înfocaţi ai muzicii bune şi vrem ca artiştii să ştie unde să se întoarcă şi altă dată.

Metallica este ultima trupă care a uitat unde cântă, deşi legendele rockului vin pentru a treia oară în ţara lui Dracula.

„Bună seara, Budapesta!”, a salutat vocalistul trupei Metallica, James Hetfield, sâmbătă seară la Romexpo, dar fanii l-au corectat imediat, spunând în cor „Aici e Bucureşti!”.

După această păţanie, rockerii au repetat numele Capitalei până la sfârşitul concertului.

Dar confuzii fonetice sau lacune geografice au mai avut şi alţi artişti care au călcat pe pământ românesc.

În iulie 2008, Lenny Kravitz ne lăsa amintire un show de zile mari, dar şi o gafă pe măsură. Aflat pentru prima dată în România, artistul a salutat cei peste 17.000 de fani, adresând un mesaj pentru maghiari.

Deşi a încurcat Ungaria cu România, artistul a reuşit să recucerească fanii.

Cântăreţul american a intrat în mulţime, s-a urcat pe una dintre tribunele stadionului, a scos toată „artileria” funk, şi a uimit fanii prin carisma şi energia sa.

Celebra cântăreaţă germană, Sandra, cunoscută mai ales pentru hiturile ei disco din anii `80, „Maria Magdalena” şi „Everlasting Love”, nu ne-a confundat cu Budapesta, ci cu Moscova.

Nici ea nu se afla pentru prima oară la Bucureşti, şi cu toate acestea a încurcat „borcanele”, salutand fanii cu un surprinzator „Bună seara, Moscova!”.

Nu doar confuzia ţărilor i-a deranjat pe fani. Spre dezamăgirea multora, artista a făcut playback în concertul de anul trecut, din noiembrie când, o parte din public a părăsit Sala Palatului înainte de încheierea concertului.
Primul care a „reaşezat” harta geografică a fost chiar megastarul anilor ’90, Michael Jackson. De la balconul Casei Poporului, regretatul artist ne-a gratulat cu primul „Hello, Budapest!” din istorie.

În 2008, celebra trupă britanică de rock Whitesnake saluta de asemenea „pe ungureşte” publicul român prin vocea solistului David Coverdale.
Acesta s-a prins repede de greşeală şi s-a corectat înainte ca fanii să îi atragă atenţia, gafând doar pe jumătate: „Good evening Buda… Oh, Bucharest!”.

Aceeaşi confuzie a comis-o şi trupa britanică de trip-hop Morcheeba, prezentă la B’estivalul bucureştean, iar în 1995, solistul trupei de heavy metal, Iron Maiden, pe atunci Blaze Bayley, şi-a făcut intrarea cu un „Hello Budapest”, pe scena din Bucureşti.

Dar nu doar Bucureştiul este confundat cu Budapesta. Capitala Ungariei a fost încurcată, la rândul ei, cu autentica noastră citadelă.

La festivalul Sziget 2008, englezii de la Kaiser Chiefs au salutat publicul prezent cu un „Hello Bucharest!”.

Solistul vocal Ricky Wilson a strigat cât a putut de tare că se află în Bucureşti, ceea ce i-a bucurat enorm pe fanii români care se aflau la festivalul din Ungaria.

Foto: Agerpres

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv