Armin Van Buuren a devenit ambasador al World Wide Fund for Nature

De Unica.ro pe
Piesa care susține campania #BeatPlastik este "Something Real", imnul oficial UNTOLD 2019.

Unul dintre cei mai influenți artiști din scena Electronic Dance Music, olandezul Armin van Buuren, a fost numit „Global Oceans Ambassador for the World Wide Fund for Nature” (WWF).

DJ-ul, care a performat live timp de peste 7 ore la ediția aniversară UNTOLD 2019, s-a alăturat campaniei „World Wide Fund for Nature” (WWF) în ideea de a motiva milioane de oameni din întreaga lume în lupta împotriva poluării cu plastic a oceanelor.

Organizația non-guvernamentală WWF a fost onorată să anunțe faptul că unul dintre cei mai apreciați DJ/Producători ai lumii a fost cooptat în acest proiect derulat la nivel global.

Armin van Buuren este parte a campaniei internaționale #BeatPlastic, în cadrul turneului mondial derulat în 2019, olandezul a vizitat câteva dintre inițiativele WWF derulate în insulele Bali.

„Am putut să văd cu ochii mei cum specii marine, precum țestoasele, sunt afectate de poluarea cu plastic. Când această experiență devine reală, înțelegi cu adevărat care este dimensiunea dezastrului ecologic. Ani de-a rândul am reușit să adun oameni care să se bucure de muzică. Acum, avem nevoie să strângem rândurile pentru a face această lume mai bună”.

Pe lângă calitatea de DJ și producător recunoscut la nivel worldwide, Armin van Buuren este și tată. El a promis copiilor săi o lume frumoasă în care aceștia să trăiască.

„Îmi doresc o lume în care nu doar ei, ci și alte generații să se bucure de un mediu natural, lipsit de poluare” a mărturisit Armin van Buuren.

Olandezul care a generat cea mai frumoasă emoție în cadrul UNTOLD & Neversea a mai declarat: „Sunt extrem de onorat să anunț parteneriatul cu WWF, în calitate de Global Oceans Ambassador. Sper ca oamenii din întreaga lume, cei care iubesc natura, să se alăture acestei inițiative globale #BeatPlastic și împreună să reușim să conștientizăm efectele poluării cu plastic a oceanelor.”

„E nevoie de o implicare urgentă, sunt peste 8 milioane de tone de plastic deversate în oceanele lumii în fiecare an” a declarat Armin van Buuren.

In 2019, cel mai important festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA a devenit primul brand ambasador al campaniei “Culori pe cale de dispariție”, care aduce în atenția publicului cinci cauze pentru care WWF acționează în România – păduri, Dunăre și Deltă, ursul brun, sturionii și zimbrii.

Platforma centrală a campaniei, www.culoripecalededisparitie.ro, își propune să crească în fiecare zi prin alăturarea de noi susținători, astfel încât subiectul protejării mediului înconjurător și a biodiversității să devină un subiect comun de conversație în viața comunității. Organizatorii NEVERSEA s-au alăturat acestei campanii deoarece au obiective comune, unul dintre cele mai importante fiind diminuarea efectelor plasticului în natură (18% din populația de ton și pește spadă și 90% din păsările marine ale lumii au fragmente de plastic în stomac), cauză pentru care luptă, atât WWF România cât și NEVERSEA. În acest sens, anul acesta, în cadrul festivalului NEVERSEA, organizatorii au luat măsuri pentru prezența scăzută a plasticului, un pas important fiind faptul că, băuturile și mâncarea au fost servite în ambalaje biodegradabile. În plus, pentru plasticul și aluminiul din festival, s-a mărit numărul de puncte de colectare față de ediția precedentă. Astfel, NEVERSEA se alătură campaniei și devine un mesager al WWF România, mesajul fiind unul despre importanța naturii și despre cât este de vital să o protejăm.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro