Album aniversar de fotografii: RADU BELIGAN prin ochii lui Cristian Radu Nema

De Diana Zagrean pe

Ziua de 14 decembrie este o zi unică a teatrului și culturii românești: reprezintă aniversarea actorului Radu Beligan de 95 de ani de viață și 75 de ani de carieră, ani petrecuți pe „sfânta scândură a teatrului”, așa cum spunea un alt mare actor.
În aceeași idee în care tot ce a făcut acest maestru pentru teatrul românesc, se va lansa un album de fotografie aniversar, un tip de album ce încă nu a mai fost editat în România. Este dedicat marelui actor, și conține fotografii realizate de-a lungul anilor de tânărul cineast fotograf Cristian Radu Nema, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, și actual doctorand în cadrul aceleiași instutii.
Albumul se intitulează „Un Mare Actor Român – RADU BELIGAN – prin ochii lui Cristian Radu Nema”, și fiind ediție aniversară, este tipărit în 1.000 de exemplare numerotate destinat atât colecționarilor, cât și iubitorilor de teatru și film, dar mai ales celor ce îl admiră pe Meșterul Beligan, așa cum îl numește prietenul sau de o viață, Marin Moraru. Tot el este cel care semnează prefața acestei cărți.
Album aniversar de fotografii: RADU BELIGAN prin ochii lui Cristian Radu Nema
Albumul conține imagini din cele mai importante apariții ale actorului, de la Teatrul Național, Opera Națională, Muzeul Național de Artă, Casa Capșa, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Ateneul Român etc. Ipostazele în care este prezentat actorul sunt alături de personalitățile care au avut șansa să îi fie alături de-a lungul carierei: Gheorghe Dinică, Florin Piersic, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Manuela Cernat, Mariana Nicolescu și mulți alții.
O dublă avampremiera a lansării va avea loc exact în data de 14 decembrie, după cum urmează :
-între orele 10:00-16:00 în cadrul „Ziua ușilor deschise la Teatrul Național”, unde Marin Moraru va vorbi despre marele actor
– seara, cu ocazia avampremierei spectacolului „Lecția de Violoncel”, avându-l în rol principal pe Radu Beligan, la Teatrul Metropolis
 

Edith Gonzalez, fotografii de colecție. Roluri memorabile din telenovele

Edith Gonzalez, fotografii de colecție. Roluri memorabile din telenovele