14 reguli de viață de la Bill Gates, pe care orice tânăr ar trebui să le știe

De Amelia Matei pe
Bill Gates, unul dintre cei mai influenți oameni ai planetei, este un model demn de urmat pentru orice tânăr. Nu-i de mirare că, niște reguli de viață pe care el le-a dat unor tineri, au devenit rapid celebre pe Internet.

Se spune că Gates ar fi spus aceste 14 reguli cu ocazia unui discurs pe care l-a ținut în urmă cu câțiva ani la un liceu, iar de atunci ele circulă pe Internet, inspirând mii și mii de tineri din jurul lumii. Iată care sunt acestea!

Sfaturile lui Bill Gates pentru tineri

“1. Viața e nedreaptă. Obișnuiește-te cu asta. În medie, un tânăr obișnuit folosește expresia «Nu e drept» de aproximativ 8 ori pe zi. Avem înrădăcinate astfel de expresii în mintea noastră mai ales de la părinți, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă ne dăm seama singuri că așa e –  Viața e nedreaptă.

2. În lumea reală, nimănui nu-i pasă atât de mult de respectul pe care tu îl ai pentru tine, așa cum crezi atunci când ești tânăr. Oamenii vor să vadă de la tine rezultate. De cele mai multe ori, când dai nas în nas cu realitatea și vezi că nu e atât de simplu să reușești ce ți-ai propus, vei spune că «Nu e drept». Și, din nou, ajungem la regula numărul 1.

3. Îmi pare rău, dar n-o să câștigi niciodată atât de mulți bani cum ți-ai imaginat în copilărie. Cel puțin nu în tinerețe. În orice caz, e foarte greu să ajungi să-ți trăiești visurile. Și ajungem din nou la expresia «Nu e drept».

4. Dacă acum crezi că e greu să te descurci, cât ești încă la liceu, stai să vezi cum va fi când vei avea un șef. Șefii nu trebuie să fie neapărat politicoși cu tine, așa cum sunt profesorii, și cu siguranță că nu te vor întreba niciodată cum te simți.

5. Să lucrezi la un fast-food nu e deloc degradant. Bunicii tăi ar fi considerat asta o oportunitate. Lor nu le era rușine să muncească pe un salariu minim pe economie. Lor le-ar fi fost rușine să stea degeaba toată ziua și să vorbească despre muzică.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3