10 motive să te joci mai mult

De Revista Unica pe

Cioc-cioc! Cine e? Sunt ocaziile de joacă din jurul tău pe care nu trebuie să le ratezi. Pentru tocilari, pentru vanitoşi, pentru timizi şi prietenoşi…
1 Ca să fii mai creativă. „Oamenii serioşi au puţine idei“, spunea Paul Valery. Şi, într-adevăr, s-a arătat că oamenii care se distrează şi caută idei într-o atmosferă ludică şi relaxată găsesc mai multe.
2 Ca să socializezi mai bine. Jocul te învaţă să-i respecţi pe ceilalţi şi să faci mici compromisuri, doar pentru că îţi place prea mult şi nu vrei să se termine. „Bine, acum eşti tu cu albele, data viitoare sunt eu.“
3 Ca să gândeşti mai repede. Oamenii care experimentează prin joc sunt mai adaptabili şi fac faţă mai bine  situaţiilor neprevăzute. Au creierul mai flexibil şi mai deschis la a încerca alternative.
4 Ca să scapi de stres. Sau, mai bine zis, să uiţi de el de la bun început. Un joc nu poate începe sub presiunea stresului, este ca un produs de lux, trebuie savurat doar când eşti gata să i te dedici. Dacă poţi face asta, te va recompensa cu o prelungită stare de bine.
5 Ca să înveţi mai uşor. Orice informaţie plictisitoare pe care trebuie să o înţelegi şi să o reţii poate ajunge la tine în cel mai plăcut mod îmbrăcată în joc. Vezi toate simulările pe computer şi programele de educare interactive.
6 Ca să schimbi viziunea. Ia încearcă să stai în cap, nu se schimbă totul cu 180 de grade? Glumesc, dar dacă faci asta sau orice altceva, în joacă, din când în când, vei vedea altfel şi grijile apăsătoare, şi problemele nerezolvate până acum.
7 Ca să fii cu cei dragi Comunicarea şi complicitatea care se stabilesc prin joc nu pot fi egalate de nimic altceva. Ia de exemplu un tată şi un fiu care tocmai s-au tăvălit prin iarbă. Vor veni la masă radioşi şi vor comanda acelaşi tip de garnitură.
8 Ca să atragi privirile. Cum te vezi din afară? O puştoaică zâmbitoare şi ludică sau o babă acră, preocupată şi încrâncenată? La orice vârstă, prima variantă e câştigătoare. Aminteşte-ţi de asta când uiţi să te joci.
9 Ca să fii iar copil. Când simţi că nu mai ştii cine eşti, vechi deprinderi ca datul în leagăn, construirea unui puzzle sau visatul cu ochii deschişi îţi vor şopti ceva despre tine.
10 Ca să îţi faci viaţa mai frumoasă. Jocul este un dat biologic şi totuşi trece de simpla biologie. Înseamnă trecerea într-o altă lume şi crearea ei. Este asemănător cu o sărbătoare. Are ritm, armonie, este vrăjit, captivant sau provocator…  Bucură-te de el!
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro