(P) Top 5 reguli esențiale pentru o protecție solară eficientă

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 03 iulie 2018, 15:30
Știi deja că protecția solară e esențială pentru o piele sănătoasă, pe tot parcursul anului, și cu atât mai mult în sezonul estival. Pentru că incidența cancerelor de piele a crescut considerabil în ultimii ani și la noi în țară, protecția solară nu mai este opțiune, ci mai degrabă o responsabilitate pe care fiecare dintre noi trebuie să o privescă ca atare.

Farmaciile Sensiblu îți vin în ajutor luna aceasta, cu o ofertă de nerefuzat – până la sfârșitul lui iulie, poți achiziționa produsele tale preferate de protecție solară, cu o reducere de 30%. Și pentru că niciodată nu putem fi prea informați, azi îți spunem care sunt cele mai importante 5 reguli, atunci când vine vorba de protecția solară.

1. Folosește protecție solară zilnic. Alege un produs care se potrivește tipului tău de piele și aplică-l cu 15 – 20 de minute înainte de a ieși din casă, pe toate zonele corpului expuse razelor soarelui. În funcție de tipul tău de piele, folosește produse cu factor de protecție solară (SPF) între 30 și 50, sau chiar mai mare, dacă ai pielea foarte albă sau ai leziuni cutanate. Dacă mergi la mare, o singură aplicare a produsului de protecție solară nu este suficientă, ci va trebui să aplici un strat proaspăt de produs de fiecare dată când ieși din apă, pentru a te asigura că pielea ta esteîn continuare protejată.

2. Nu te baza pe factorul de protecție solară prezent în cremele hidratante, ci folosește în paralel un produs dedicat. Multe creme hidratante de față, de exemplu, au factor de protecție solară 15 – 20. Cu toate acestea, pentru a-ți proteja eficient pielea de soare, trebuie să folosești un produs dedicat, pe care îl vei aplica întotdeauna peste crema hidratantă și sub fondul de ten, dacă este cazul.

3. Optează întotdeauna pentru produsele de calitate, formulate cu cât mai multe ingrediente naturale, pe care le găsești în special în farmacii. Sigur că întotdeauna vei găsi la supermarket produse mai ieftine de protecție solară, dar chiar vrei să îți asumi riscuri, atunci când vine vorba de sănătatea pielii tale?

4. Folosește în permanență produse cu protecție solară dedicate părului. În general, destul de puține persoane fac acest lucru, însă soarele nu acționează negativ numai asupra pielii, ci și asupra părului. De aceea, de obicei, la finalul verii, părul este uscat, degradat, decolorat. Produsele de protecție solară dedicate părului îl mențin sănătos și îl protejează de radiații.

5. Nu folosi niciodată produse de protecție solară expirate sau produse pe care nu le-ai depozitat corespunzător. Verifică mereu ambalajul produselor de protecție solară și citește etichetele! Astfel, vei știi exact când expiră produsele și cum trebuie depozitate. Dacă nu respecți aceste reguli, sunt șanse ca produsele să-și piardă din proprietăți și, astfel, să nu te mai protejeze corespunzător.

Pentru mai multe sfaturi legate de protecția solară, nu ezita să vorbești cu un medic sau cu un farmacist. În plus, nu uita că între 1 și 31 iulie, în farmaciile Sensiblu ai 30 % reducere la produsele de protecție solară. Pentru mai multe detalii, accesează www.sensiblu.com

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!