Cine a fost Dante Alighieri

Poet de geniu, considerat artizanul limbii italiene moderne, Dante Alighieri a fost cel mai mare artist liric care a marcat începuturile Renașterii europene. Deopotrivă filosof, teolog și om politic influent, Dante Alighieri este renumit pentru alegoria sa în versuri Divina Comedie.

Cuprins

1 Originile și educația lui Dante Alighieri
2 Întâlnirea cu prea frumoasa Beatrice
3 Implicarea în viața politică
4 Exilul și ultimele clipe de viață
5 Principalele opere ale lui Dante Alighieri

Cea mai importantă operă a lui Dante Alighieri, Comedia sau Divina Comedie – cum avea să fie denumită ulterior – rămâne o piatră de hotar pentru întreaga literatură italiană și una dintre cele mai mari opere ale literaturii medievale europene.

Divina Comedie este străbătută de o viziune profund creștină și umanistă, punând accentul totodată pe diferența dintre soarta efemeră și totodată eternă a omului. Inspirată de exilul dureros pe care Dante l-a trăit departe de orașul său natal, Florența, comedia umană este o călătorie alegorică prin iad, purgatoriu și apoi în paradis, acolo unde tânjește să ajungă orice suflet.

Versurile marelui poem uimesc și azi prin analiza profundă a societății contemporane și a problemelor sociale și politice, dar și prin creativitatea scenelor și a limbajului poetic.

Imaginile momentului: Lidia Buble și iubitul milionar, Horațiu Nicolau, fotografiați la cumpărături. Cum au fost surprinși cei doi / Foto

Recomandarea zilei

Dante Alighieri a preferat să scrie Divina Comedie în limba italiană colocvială, decât în latină, fapt care a produs o influență puternică asupra dezvoltării limbii literare. A folosit în mod deosebit numeroase cuvinte și expresii din dialetul toscan, care avea să devină dialectul standard al limbii literare, dar a inclus și numeroase alte cuvinte din diverse dialecte italiene și din limbi străine.

Datorită măiestriei cu care a împletit limbajul cotidian cu expresii lirice și cuvinte plastice Dante Alighieri a devenit o voce care a influențat dezvoltarea culturii nu doar în țara sa, ci și în literatura medievală a Europei. Datorită lui, limba italiană a devenit o limbă a poeziei, a artelor și a culturii europene.

Ea are 59 de ani, el are 38! Îndrăgita actriță, pe care o știi sigur de la TV, a „furat” inima unui tinerel și trăiește o poveste de dragoste ca-n telenovele! În timp ce gurile rele aruncă cu noroi, ea și iubitul se afișează peste tot împreună / FOTO

Recomandarea zilei

Originile și educația lui Dante Alighieri

Dante se naște în anul 1265, ca fiu al lui Alighiero di Bellincione şi monna Bella, în Florența, cel mai prosper oraș stat din acele vremuri. Data exactă a nașterii nu se mai poate afla, se presupune că este între 21 mai şi 20 iunie. Familia lui Dante făcea parte din mica nobilime, avea o stare financiară modestă, dar tatăl său a avut grijă ca fiul să beneficieze de studii de la cele mai mici vârste cu un educator particular.

Prima figură importantă în formarea tânărului Dante este Brunetto Latini, autor al celebrei enciclopedii scrise în franceză Trésor, sintetizată în italiană sub titlul de Tesoretto. Dante îşi manifestă dragostea faţă de «maestrul» său în cântul XV din Infern («ce mă-nvăţa odinioară cum/ pătrunde un muritor în veşnicie».

Adolescentul intră apoi în contact cu tânăra poezie în limba italiană (limbă denumită pe atunci «vulgară» spre a o deosebi de limba cultă, care era latina) şi cu poeții populari florentini, frecventând mediile intelectuale ale oraşului. În adolescență, se pare că Alighieri a fost influențat de trubadurul Guido Cavalcanti (cca 1250 – 1300), care folosea il dolce stil novo („dulcele stil nou”) – apogeul tradiției medievale a „iubirii curtenești”.

Întâlnirea cu prea frumoasa Beatrice

Beatrice este figura angelică feminină de care Dante Alighieri va rămâne îndrăgostit toată viața și căreia îi va închina cele mai frumoase poeme de dragoste și meditații pe tema iubirii, a împlinirii sufletești.

Prima întâlnire are loc în anul 1274, pe când Dante avea doar 9 ani. Beatrice era fiica gentilomului Folco Portinari, dar nu există niciun document oficial despre existența ei certă. A fost descoperit doar testamentul lui Portinari care îi lasă o moştenire fiicei Bice (posibil Beatrice), măritată cu Simone de’ Bardi. A doua întâlnire dintre cei doi are loc pe când Dante avea 18 ani. A fost, se pare, doar un simplu salut de conveniență.

Cei doi tineri nu și-au vorbit niciodată, nu au avut niciun fel de relație, Beatrice (dacă este vorba într-adevăr de fiica lui Portinari) făcând parte dintr-o familie nobilă și fiind strict supravegheată de părinți, așa cum se obișnuia în acele timpuri.

Beatrice avea să moară foarte tânără, în anul 1290, în urma unor complicații severe după naștere. Moartea ei l-a aruncat pe Dante într-o criză profundă, i-a schimbat stilul și a lăsat o umbră amară și pesimistă în multe dintre lucrările sale.

Implicarea în viața politică

Dante Alighieri este departe de a fi un poet visător și romantic. Este un tânăr cult, educat pentru acele vremuri – este posibil să fi urmat și Universitatea din Bologna, și un tânăr foarte ambițios, implicat în viața socială și politică.

În vremea sa, Florența devenise un oraș stat foarte bogat, dar împărțit în două mari partide – guelfii și ghibellinii. Primii dintre ei susțineau autoritatea Papei, cea de a doua partidă căuta spirijinul împăraților din Sfântul Imperiu Roman. În realitate, era o luptă internă acerbă între nobilime și burghezimea care căpătase tot mai multă putere și se impunea pe scena politică.

La vârsta de 20 de ani, Dante este însurat cu o moștenitoare dintr-o familie nobilă. Tânărul Dante era deja un om cunoscut în oraș, mulți dintre nobili îl apreciau și a fost atras în facțiunea „Guelfilor albi”, care se opunea influenței papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani.

Dante are o carieră politică rapidă. În anul 1295, este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei șase „Priori” – supraveghetori ai puterii executive care alcătuia „Signoria”. La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste – „albii” și „negrii” – din rândul Guelfilor, au fost exilați pentru a se menține liniștea în oraș.

În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracțiunea „negrilor” preia puterea politică în Florența, lui Dante i se interzice prezența în oraș și este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Convins că a fost înșelat de însuși Papa, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”.

Exilul și ultimele clipe de viață

Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florența. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna.

Speranțele lui pentru rezolvarea rivalităților dintre orașele italiene nu se vor împlini în timpul vieții sale. În anul 1316, conducerea orașului Florența îl invită să se întoarcă din exil, dar condițiile umilitoare erau aceleași ca pentru un infractor iertat. Dante respinge cu demnitate invitația, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea („senza onore e dignità di Dante….a Firenze non entrerò mai”).

În 1319, Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul orașului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneția. În timpul călătoriei de întoarcere, suferă un atac de malarie și moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, la vârsta de numai 56 de ani.

Dante Alighieri a fost înmormântat în Ravenna, deși florentinii și-ar fi dorit ca el să fie adus într-un loc special din biserica Santa Croce. Ravenna este locul în care a terminat Divina Comedie cu puțin timp înainte de moarte, ultimele cântări ale poemului fiind descoperite ascunse în dormitorul său după înmormântare.

Principalele opere ale lui Dante Alighieri

Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care – în generația următoare cu Petrarca și Boccaccio – va face trecerea spre umanismul renașterii, și este totodată primul dintre marii poeți ai stilului dolce novo care avea să cucerească poezia italiană și europeană.

Mulți cunoscători ai operei sale îl numesc un adevărat ”William Shakespeare” al Italiei!

Vita Nuova

Prima operă importantă a lui Dante, „Vita Nuova” („Viața nouă”), a fost scrisă între 1292 și 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat în reînnoirea vitală a poetului după întâlnirea cu ființa iubită. Volumul conține 31 sonete care ilustrează marea iubire ideală a lui Dante pentru Beatrice, amintirea primei întâlniri, previziunea morții sale și propria sa revelație spirituală susținută de intensitatea sentimentelor.

Le Rime

Este o culegere de versuri din tinerețe, o grupare de „rime pietrose” dedicate unei femei cu numele „Pietra” – datorită lipsei sale de sensibilitate. Ultimul capitol cuprinde poezii pe teme filosofice, în formă de dialoguri cu personaje alegorice, denumite „Justiția Divină”, „Justiția Umană” și „Legea”.

Comedia – Divina Comedie

Titlul inițial dat de autor a fost „Comedia”, adjectivul „divina” va fi folosit de Boccaccio în lucrarea Trattatello in laude di Dante și apare pentru prima dată într-o ediție din 1555.

Împărțită în trei secțiuni („Inferno”, „Purgatorio”, „Paradiso”), în operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei segmente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlnește cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea și după criterii subiective (poetul îi întâlnește în Infern pe adversarii lui).

Dante este călăuzit prin Infern și Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii. Beatrice – ființa pe care a adorat-o – îl ajută să găsească drumul spre Paradis – acolo unde înțelege că iubirea mișcă sori și stele (l’amor che muove il sole e l’altre stelle). Fiecare secțiune cuprinde 33 de cântece, cu excepția primei, care are un cântec în plus servind ca introducere.

Opera oferă o sinteză a opiniilor filosofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creștine medievale și are drept scop purificarea sufletului, dobândirea liniștei interioare prin înțelepciune și dragoste.

Opere filosofice și politice

Il Convivio (Banchetul, 1304-1307) a fost proiectat ca o prezentare în 15 volume a cunoștințelor vremii. Prima carte ar fi fost introducerea, iar celelalte 14 ar fi cuprins comentarii detaliate, dar numai primele patru volume au fost terminate.

De vulgari eloquentia (Cu privire la vorbirea comună, 1303-1305) este un tratat de analiză a diverselor stiluri lingvistice și literare, redactat în limba latină medievală, proiectat în patru cărți, după obiceiul retoricii medievale. Dante încearcă să stabilească criterii sigure de bună folosire a limbii italiene scrise și dedică un capitol criticii poeziei italiene.

De Monarchia (Despre monarhie, 1311-1313) tratat politic în latina medievală, scris probabil când împăratul Henric VII se afla în Italia, este o expunere a filosofiei politice a lui Dante, incluzând necesitatea unei structuri multinaționale a „Sfântului Imperiu Roman”, cu o separare completă a bisericii de stat.