Cea mai emoționantă și puternică rugăciune către Maica Domnului!

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Miercuri, 14 septembrie 2022, 11:00

Citește o rugăciune către Maica Domnului în momentele tale de liniște, când ai nevoie de putere și de înțelepciune. O rugăciune către Maica Domnului este întotdeauna o speranță nouă și un sprijin pentru dorințele tale de suflet.

Un suflet bun de creștin are nevoie de o rugăciune către Maica Domnului care să îi dea mai multă putere și credință. Aceasta este una dintre cele mai vechi și emoționante rugăciuni pe care creștinii o rostesc adesea pentru Fecioara Maria. Rugăciunea ajută în cele mai grele clipe, când ai probleme de sănătate, când ai copiii bolnavi sau când te copleșesc necazurile.

Dar această rugăciune către Maica Domnului trebuie rostită și în zilele liniștite, pentru a mulțumi proniei cerești. Rugăciunea pioasă sporește credința din sufletul tău și bucuria, îți deschide inima și spiritul și te ajută să capeți mai multă încredere în puterea ta interioară.

Când se rostește această rugăciune către Maica Preacurată

Tradiția creștină spune că orice rugăciune trebuie citită cu sufletul liniștit și împăcat, oricât de grele ar fi clipele prin care treci. Trebuie să ai multă încredere în sprijinul pe care îl primești de la Dumnezeu și de la Maica Domnului. Această rugăciune se rostește îndeosebi seara, când te rogi în fața icoanelor tale.

Aprinde o candelă, așază-te în genunchi sau cu fața la răsărit și rostește această rugăciune către Maica Domnului cu glas domol, să pătrunzi înțelesul fiecărui rând. În zilele mai grele, este bine să citești apoi și acatistul Bunei Vestiri.

Rugăciune către Maica Domnului. Lauda de la începutul rugăciunii

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre.

Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Rugăciune către Maica Domnului. Rugăminte pentru înțelepciune și bunătate

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune pentru Maica Domnului. Rugăminte la vreme de necaz

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești.

Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!