Cum să dormi bine și să-ți recapeți pofta de viață: 5 idei simple care îți alungă insomnia și îți cresc tonusul

De Unica.ro pe 07 ianuarie 2019

Pe lista obiceiurilor tale sănătoase, somnul trebuie să fie la fel de important ca alimentația echilibrată sau ca activitatea fizică regulată. Ritmul tot mai alert de peste zi și orele puține alocate somnului  îți pot da viața peste cap. Dacă simți că nopțile albe devin tot mai frecvente, încearcă soluții care îți stau mereu la îndemână.

1. Renunță la pijamale

Cunoști foarte bine senzația incomodă pe care ți-o provoacă pijamalele șifonate, după o noapte cu somn agitat. Dacă încă ești în căutarea unora mai comode, ai putea renunța la idee… de tot. Un studiu publicat de Oxford Academic a scos la iveală faptul că, dacă dormi îmbrăcată cât mai lejer, ai un somn mai profund.

Lipsa hainelor permite corpului să-și regleze mai eficient temperatura, prin relaxarea indusa asupra creierului. În plus, dacă îți vei convinge și partenerul să renunțe la pijamale, veți avea parte de un beneficiu suplimentar. Relația voastră va deveni mai intimă și mai dezinhibată pe termen lung.

2. Pregătește-ți o băutură caldă

Cu un efect calmant și relaxant, mușețelul te poate ajuta în problemele cauzate de insomnie. Bogat în apigenină, un antioxidant care contribuie la reducerea stărilor de anxietate, această plantă induce un somn odihnitor. Ceaiul de mușețel are multe alte beneficii, iar sfaturile bunicii sunt confirmate de medici.

Pentru a te bucura de toate proprietățile acestei plante, pregătește-ți o cană de 200 ml cu apă fierbinte. Infuzează puțin ceai de mușețel timp de cinci-șase minute, savurează cu răbdare băutura și lasă-te răpită de somn. Laptele cald este și el un ajutor de nădejde pentru insomniaci, mai ales dacă adaugi o linguriță de miere.

3. Așterne-ți așa cum vrei să dormi

Dacă vrei să ai un somn de calitate, cu siguranță îți dorești să atingi idealul celor opt ore dormite în fiecare noapte. Patul este locul în care ne petrecem o mare parte din timp și trebuie să ofere confortul adecvat. Fără un așternut comod, somnul te va cuprinde greu și se va întrerupe de fiecare dată când vei fi nevoită să-ți schimbi poziția corpului.

Folosește așternuturi din materiale de bună calitate și potrivite cu anotimpul în care te afli. În timpul verii, când căldura contribuie și ea la disconfort, învelește-te cu o pilotă ușoară, cu umplutură din fibre. În sezonul rece, cel mai bine te vei simți sub o plapumă grea și pufoasă, umplută cu puf de gâscă.

4. Fă ordine în dormitor

Dacă ți-ai transformat dormitorul într-un spațiu de depozitare, fără să-ți dai seama, ar fi cazul să îl reamenajezi. Scapă de cutiile inestetice așezate pe dulap și vei avea un dormitor cu un aspect aerisit.

Găsește locul potrivit și pentru obiectele lăsate din comoditate pe piesele de mobilier, de pe o zi pe alta. O cameră decorată minimalist îți va inspira liniște și armonie. Pe cât de ordonat îți vei păstra dormitorul, pe atât de ușor vei putea să te relaxezi înainte de culcare.

5. Sursele de lumină

În societatea modernă, apusul soarelui nu mai este sinonim cu finalul unei zile. Dacă mai ai pe listă și un eveniment de seară, urmat o sesiune fulger de cumpărături, cu siguranță somnul se va face îndelung așteptat. Chiar și așa, creierul tău percepe involuntar ritmurile naturale.

Odată pregătită de culcare, stinge toate luminile din casă. Gestul tău aparent simplu va stimula secreția de melatonină, hormonul care induce senzația de somn. Pentru un efect și mai puternic, alege niște draperii cât mai groase pentru dormitor.

Somnul odihnitor poate fi obținut mai ușor decât ai putea crede. Dacă vei pune în aplicare ideile care se potrivesc cel mai bine cu stilul tău de viață, nopțile în care obișnuiai să numeri oițe vor deveni o amintire.

Sursa foto: Shutterstock

EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie

EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie