Cine sunt câștigătoii primei semifinale naționale Eurovision 2019

De Mădălina Manole pe 28 ianuarie 2019
Eurovision 2019. Prima semifinală din selecţia naţională pentru concursul muzical Eurovision 2019 și-a desemnat câștigătorii în urma unui spectacol ce a avut loc duminică, 27 ianuarie, pe scena Sălii Polivalente din Iaşi. Printre semifinaliști se găsește și Mirela Vaida cu piesa „Underground”.

Spectacolul a fost prezentat de Aurelian Temișan și Ilinca Avram, iar piesele din concurs au fost următoarele: Destin – Trooper, The Call: Dynasty Of Love – Berniceya, Rock This Way – Ommieh & Anakrisez, Skyscraper – Teodora Dinu, Without You (Sin Ti) – Dya & Lucian Colareza, Weight Of The World – Nicola, The Way It Goes – Steam, Underground – Vaida, We Are The Ones – Claudiu Mirea, Song Of My Heart –  The Four și Army Of Love – Bella Santiago. Din juriu a făcut parte Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miță), Crina Mardare, Andy Platon și Mugurel Vrabete și, conform tradiței, votul acestora este completat de telespectatori, care califică câte o piesă din fiecare semifinală, prin televot, anunţă TVR.

Piesele care s-au calificat în urma primei semifinale a selecţiei naţionale pentru Eurovision 2019 sunt:

  • „Army Of Love” (Bella Santiago);
  • „Destin” (Trooper);
  • „Skyscraper” (Teodora Dinu);
  • „We Are The Ones” (Claudiu Mirea);
  • „Without You (Sin Ti)” (Dya & Lucian Colareza);
  • „Underground” (Mirela Vaida).

Eurovision România continuă la Arad, cu semifinala din 10 februarie, care va avea loc la Sala Sporturilor „Victoria”. Finala Națională va avea loc pe 17 februarie 2019, la București. Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, în Israel, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai, iar spectacolul se va desfășura sub sloganul „Dare to dream/Îndrăznește să visezi”.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

Sursă foto: TVR

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite