Cele mai frumoase poveşti de iubire din istorie

Cele mai frumoase poveşti de iubire îşi au existenţa în vremuri apuse ale istoriei, vremuri în care căsătoriile reprezentau alianţe politice, iar sacrificiile în numele iubirii…
… erau uneori vecine cu moartea. Ai ce să înveţi din pasiunea cu care au fost trăite marile iubiri ale tuturor timpurilor, iubiri care au stârnit controverse, dar care au trecut cele mai dure teste.

Te invit să te întorci puţin în timp, pentru a urmări cele mai frumoase poveşti de iubire ce au făcut istorie!

Cleopatra şi Marc Antoniu

Povestea de dragoste dintre Cleopatra şi Marc Antoniu este una dintre cele mai controversate poveşti. Aflată la tronul Egiptului, Cleopatra vrea să şi-l facă pe generalul roman Marc Antoniu aliat, aşa cum îi fusese înainte Cezar. Rămâne legendară întâlnirea de la Tarsus din anul 41 î. Hr. dintre Cleopatra şi Marc Antoniu, în care regina Egiptului reuşeşte să îl seducă pe general.

Legătura lor este umbrită de multe piedici. Marc Antoniu fusese unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Iulius Cezar, cel cu care Cleopatra avusese o legătură amoroasă din care a rezultat un fiu, pe care l-a botezat "Cezarion" ("micul Cezar").  

O altă piedică este căsătoria lui Marc Antoniu cu sora lui Octavian, fiul adoptiv al lui Cezar, cu care Antoniu se află în alianţă la conducerea Romei, după asasinarea lui Cezar.

În ciuda acestor impedimente, Antoniu se dedică poveştii de iubire cu Cleopatra, timp în care Octavian îşi consolidează poziţia de lider al Romei. Cel din urmă porneşte un război împotriva celor doi amorezi. Se zvonea inclusiv că Antoniu s-ar fi căsătorit cu Cleopatra, lucru interzis de legea romană, potrivit căreia romanii nu au voie să  se căsătorească cu străini.

În anul 31 î Hr Octavian câştigă bătălia de la Actium împotriva lui Antoniu. După această bătălie, Cleopatra se refugiază într-un mausoleum, timp în care Marc Antoniu este informat că regina a murit. La aflarea veştii se înjunghie cu sabia, dorindu-şi aceeaşi soartă. Înainte de a muri, află însă de la un mesager că regina este de fapt în viaţă. Cu ultimele puteri, el ajunge la locul de refugiu al Cleopatrei şi îşi dă ultima suflare în braţele ei.

La scurt timp, Cleopatra îşi curmă viaţa şi este înmormântată alături de Marc Antoniu, după cum specifică că doreşte într-un testament. Legenda spune că a ales o manieră de a muri demnă de o regină, fiind otrăvită de muşcătura unui şarpe.

Iacob şi Rachel

Iacob este fiul lui Isaac şi al doilea născut al familiei, după fratele său geamăn, Esau. Ajutat de mamă, încearcă să obţină drepturile ce-i surveneau fratelui său ca prim născut, dar este descoperit, aşa că fuge din sânul familiei, pentru a evita furia lui Esau. Ajunge la unchiul său, Laban, unde se îndrăgosteşte de Rachel, una dintre fiicele acestuia. Iacob îi cere lui Laban mâna fetei, dar tatăl, şiret, îi spune că mai întâi trebuie să muncească 7 ani pentru el.

La încheierea celor 7 ani, Iacob se căsătoreşte cu fiica lui Laban, dar nu cu Rachel, ci cu Leah, sora mai mare, lucru pe care îl descoperă abia în noaptea nunţii, după ce îi dă la o parte vălul ce-i acoperea faţa. Furios, Iacob îi cere explicaţii lui Laban, care îi spune că i-o oferă şi pe Rachel drept soţie (poligamia era permisă), dacă mai munceşte pentru el încă 7 ani.

Iubirea pentru Rachel este atât de puternică încât Iacob acceptă învoiala şi reuşeşte într-un final să se căsătorească cu aleasa inimii lui.

Citeşte alte poveşti de iubire pe a doua pagină.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: