Top soluţii ca să-ţi mai rămână bani până la salariu

De Diana Zagrean pe

Poate că, așa cum se zice în popor, banii sunt ”ochii dracului”. Poate că nu aduc fericirea și nu pot cumpăra sănătatea… Totuși, numărul lor contează și se obțin greu, numai prin muncă, în zilele noastre. Iată câteva soluţii ca să economiseşti bani, să-ţi rămână până la salariu.
Din cele mai vechi timpuri, credinţele populare şi-au pus amprenta asupra oamenilor. Aşa se face că, de cele mai multe ori, tradiţiile, obiceiurile, ritualurile religioase şi chiar superstiţiile cântăresc mai greu în viaţa noastră decât oricare teorie concretă. O fi bine, o fi rău…? Greu de spus. Poate că, ferindu-ne de cifre malefice şi respectând puterea magică a banilor, ne vom îmbogăţi cu toţii.

Cum economiseşti bani ca să îţi ajungă până la salariu?

Dacă ţii cu tot dinadinsul să-ţi sporeşti bugetul şi te numeri printre persoanele cu credinţă în Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să pui bănuţi în cutia milei, la biserică, de fiecare dată când te rogi la icoane. Apoi, ai grijă şi nu ignora situaţiile cu care te întâlneşti la fiecare pas:
► De găseşti o monedă pe stradă şi e cu stema în sus, nu o ridica, fiindcă vei pierde bani mai târziu. Ia-o cu încredere, că-ţi va purta noroc, numai dacă e cu banul la vedere! Iar dacă plouă când o găseşti, e şi mai bine.
► Fă în aşa fel încât să primeşti nişte bani, oricât de puţini, lunea dimineaţa, înainte de a da tu prima. Altfel, vei avea cheltuieli nemăsurate toată săptămâna.
►Dacă vrei să-ţi cumperi o maşină la mâna a doua, află mai întâi detalii despre proprietar. De e om bogat, cu stare, ia-o fără să mai stai pe gânduri, căci îţi va aduce numai belşug. Dacă e sărac, mai bine lasă-te păgubaşă.
►Poartă mereu la tine o monedă găurită! E ca un magnet care atrage banii în permanenţă.
►Ţine în bucătărie în permanenţă un borcănel cu mărunţiş. Nu vei mai duce lipsă de bani!
►Ai grijă să nu porţi niciodată monede în ambele buzunare ale unei haine. E semn de risipă, de pierderi neaşteptate.
►Dacă faci cadou un portofel, pune întotdeauna nişte bani în el. Şi nu-l primi în dar decât cu monede sau bancnote.
►Dacă eşti pasionată de jocuri de noroc, atunci vei ieşi în câştig de fiecare dată dacă vei juca cu cărţi împrumutate sau vei sta pe o batistă la masa de joc.
►Fii atentă să nu te prindă Anul Nou fără bani la piept! Altfel, vei avea un an sărăcăcios, plin de datorii.
►Pune o broscuţă de argint lângă uşa de la intrarea în casă, cu faţa spre locuinţă şi cu spatele la uşă. Dacă ţii mereu şi o tăviţă cu bănuţi în faţa ei, ai prosperitatea căminului asigurată.
►Mult noroc şi spor vei avea dacă vei arunca o monedă într-o fântână.

CONCURS: In martie un IPad mini poate fi numai al tau! Intra si castiga! on.fb.me/XeIJVO

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2