Cele mai bogate femei din România

De Unica.ro pe

Camelia şi Corina Voiculescu sau Carmen Adamescu sunt câteva dintre cele mai bogate românce desemnate de clasamentul întocmit de revista Capital, „Top 300 cei mai bogaţi Români”.
Potrivit redactorilor Capital, topul întocmit de ei se împrospătează şi în anul 2008, în ciuda crizei profunde prin care ţara noastră trece, cu 47 de nume noi. Din Top 300 mai reiese că numărul celor care au reuşit să-şi sporească veniturile a ajuns la 79, în timp ce alţi 159 de milionari ai României, au rămas la nivelul profitului atins în anul 2007.

Dacă ar fi să întocmim o hartă a milionarilor pe zonele ţării, Bucureştiul deţine primul loc, cu 119 oameni foarte fericiţi, urmat de Cluj cu 19, Constanţa cu 17 şi judeţul Prahova cu 15 milionari.

Topul milionarilor este condus de Ion Ţiriac, care a urcat o poziţie în top faţă de anul 2007, ajungând la o avere estimată de 1.800 – 2.000 mil. euro, bani proveniţi din afaceri în domeniul finaciar, imobiliare, comerţ, auto şi sport. 

Poţizia a doua este ocupată tot de un afacerist care a urcat în top cu un loc, Dinu Patriciu, cu o avere estimată la 1.500 – 1.600 mil. euro care însumează afaceri în imobiliare, mass-media, intermedieri finaciare şi cercetare. Omul Dinu Patriciu mai poate fi cunoscut şi pentru latura sa umanitară pe care o lasă se iasă la lumină prin intermediul fundaţiei care îi poartă numele şi prin numeroasele acte caritabile pe care le face. Unul dintre ele este achiziţionarea cu o sumă-record de 40.000 de euro a unei genţi, donată de celebra actriţă Uma Thurman în scopuri caritabile, pe care acesta a cumpărat-o pentru soţia sa Dana, la ediţia Balului Caritabil de Haloween din anul 2007. 

Femei în top

Tot pe poziţia a doua a topului se află cele mai bogate femei din România la ora actuală, Camelia şi Corina Voiculescu. Surorile Voiculescu au o avere cumulată cuprinsă între 1.500 şi 1.600 mil. euro care provin din afaceri ca mass-media, comerţ, agricultură, industrie şi imobiliare. În ciuda crizei economice, surorile Voiculescu au înregistrat între ediţia de anul trecut şi cea de anul acesta a topului Capital, o urcare în top de două locuri.

O altă femeie milionară a topului este Carmen Adamescu, care ocupă împreună cu familia sa ocupă locul cinci, având o avere de 1.100 – 1.2000 mil. euro din activităţi în domenii precum imobiliare, asigurări sau media. Când vine vorba de modă, Carmen Adamescu preferă articolele ce poartă numele unor cunoscute case de modă precum Christian Dior sau Ralph Laurent, iar în ceea ce priveşte acesoriile din piele ca genţile sau curelele, aceasta alege produse sub numele brandului Hermes. Parfumul preferat este Larique, pe care îl şi colecţionează şi care are preţuri cumprinse între 1.000 şi 15.000 de dolari

Pe poziţia 23 a topului de anul acesta, poţi găsi o altă femeie bogată şi cunoscută în România, Paulina Căşuneanu, soţia afaceristului Costel Căşuneanu, care împreună cu soţul său are o avere de 250 – 280 mil. euro, având afaceri în transport internaţional, construcţii, prelucrearea lemnului şi imobiliare.

Adriana Bahmuţeanu ocupă locul 42 în topul bogaţilor României, împreună cu soţul său Silviu Prigoană, care are o avere cuprinsă între 150 – 160 mil. euro şi afaceri în imobiliare, protecţia mediului şi industria media.

Pe poziţia 121 o întâlnim pe Măriuca Talpeş alături de soţul ei Florin, împreună cu care are o avere de 60 de milioare de euro din afaceri în servicii IT şi software. Soţii Talpeş conduc compania producătoare şi distribuitoare a antivirusului BitDefender.

Nu la multe locuri distanţă, pe poziţia 127,  se situează Anca Vlad, cu o avere de 58 – 60 mil. euro provenite din distribuţie şi comerţ de medicamente şi cosmetice.

Spre sfârşitul clasamentului, pe locul 219 îi întâlnim pe şoţii Monica şi Irinel Columbeanu, cu o avere de 35 – 39 mil. euro din imobiliare şi materiale de construcţii, pe locul 238 familia Doris şi Florin Andronescu,boşii clinicii Sanador, cu o avere de 30 – 35 mil. euro şi pe locul 236, o găsim pe Camelia Şucu, cu afaceri în imobiliare şi industria mobile, având o afacere de 25 – 30 mil. euro.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"