„Experienţă nu reprezintă ceea ce ţi se întâmplă ci ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă.” (Aldous Huxley) Cum îţi dai seama dacă este momentul să-ţi schimbi jobul?
Simplu, pur şi simplu ştii. Da, dar există riscul să ajungi la aceeaşi concluzie în fiecare job după primele 6-7 luni şi să faci schimbări care nu te onorează. După prima schimbare la câteva luni, poate veni a doua, iar de aici mai departe deja lucrurile se complică puţin.
In ciudă tuturor explicaţiilor pe care ţi le dai, sau încerci să le dai altora, 2-3 joburi schimbate la intervale de mai puţin de 1 an spun destul de multe despre tine. Şi s-ar putea să nu îţi placă ceea ce înţeleg alţii din asta! Dacă eşti la început de carieră, poate că vei avea parte de mai multă intelegere…în primele 3-4 cazuri, dacă însă continui aşa, gândeşte-te că sunt mari şanse să primeşti de la început etichete… „inadaptabil”, „instabil”, „incapabil să facă faţă stresului”, ” nu îşi poate controla frustrarile”, etc..
Bun, pînă aici nimic nou, însă cei menţionaţi mai sus, sunt cu siguranţă ultimii luaţi în considerare pentru proiectele speciale sau pentru potenţiale promovări. Iar atunci când eşti deja într-o poziţie de management, ştiu, sună bine că ai făcut schimbările că să capeţi experienţă în mai multe industrii, dar hai să fim serioşi.
Dacă tu eşti responsabil de o linie de business sau de un departament întreg, primul an e posibil să aduci rezultate pe baza strategiei şi planului demarat de predecesorul tău. La sfârşitul celui de-al doilea an abia ai putea să începi să culegi roadele a ceea ce ai sădit tu. Şi dacă tocmai atunci pleci, asta cu siguranţă nu duce un recruiter cu gândul la marile tale realizări sau la dorinţa de a învăţa sau înţelege un domeniu nou. Mai degrabă se va gândi că rezultatele nu te mulţumesc şi pleci repede că să nu se vadă cât de prost s-au derulat lucrurile, sau la faptul că ai luat o decizie proastă, şi atunci…cât de bine ai putea lua deciziile de business pe care va trebui să le iei în noul rol?
A vedea lucrurile prin ochii celui care ne evaluează prinde bine, chiar dacă nu ne place ce se poate vedea de acolo. Poate ne amintim Strategia Baronului Munchhausen. Pentru că uneori ceea ce nu ne place să auzim, ne ajută!
www.careeradvisor.roArticolul a fost redactat de Mădălina Uceanu – Career Coach, activă de peste 15 ani în domeniul recrutării.