Care este rochia pe care o are mereu în bagaj Kate Middleton, dar pe care speră să nu o poarte niciodată

Ducele și ducesa de Cambridge nu pleacă în nicio călătorie fără să aibă aceste ținute în bagaj. Nu nu e vorba de vreo bijuterie făcută din paste de prințesa Charlotte și nicio pereche de pantaloni comozi. Este vorba de o ținută all black în caz că, un membru al familiei va muri în absența lor.

Se pare că această regulă nu se aplică doar ducilor de Cambridge, ci întregii familii regale.

Când tatăl prințesei Diana, Lord Spencer a murit în timp ce prințul Charles și Diana erau în vacanțî în Alpi în 1992, cuplul regal s-a întors acasă îmbrăcat în aceste ținute negre.

Se pare că regula este orginară  după ce tatăl reginei Elisabeta a II-a, George al VI-lea a murit în 1952. Regina și prințul Phillip participau la un safari în Kenya și fotografii nu au avut voie să-i fotografieze până nu le-au sosit hainele negre.

Nu e singura regulă morbidă a familiei regale. Pe vremuri, nu se permitea ca doi moștenitori ai tronului britanic să zboare cu același avion. În prezent, avioanele au devenit mai sigure și de aceea îi putem vedea pe prințul William și prințul George îmbarcându-se la bordul aceluiași avion.

Membrii familiei regale britanice nu au voie să bea sau să mănânce ceea ce le oferă străinii în numeroasele lor călătorii. Indiferent de cât le este de sete sau de foame, riscul este mult prea mare.

Sursa foto Northfoto/ Michael Dunlea / Barcroft Images London

Citește și Cele mai ciudate pălării de la cursa de cai de la Ascot – ce a purtat ducesa Kate Middleton

Citește și Ce mâncare comandă prințul William și ducesa Kate Middleton

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Modă

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: