Vrei să fii elegantă la birou? Iată câteva recomandări de ținute chic pe care le poți purta cu plăcere la muncă

Joburile de birou presupun o vestimentație aparte, cu linii elegante, potrivite pentru acest tip de muncă. Dacă vrei o imagine impecabilă la locul de muncă și ai nevoie de puțină inspirație pentru garderoba ta, descoperă în rândurile următoare câteva propuneri interesante.

Ce ținute elegante poți adopta pentru munca de birou

  • Sacouri versatile

Eleganța sacourilor este extrem de apreciată, mai ales când vine vorba de vestimentația pentru activitățile zilnice de la birou. Fie că alegi un deux-piece rafinat, cu linii feminine sau detalii masculine, sacoul oferă o imagine impecabilă întregii ținute. Propunerile de rochii tip sacou le poți găsi pe Atmospherefashion.ro și le poți adopta pentru ținutele elegante pentru munca de birou. O pereche de pantofi cu toc și o geantă office completează o ținută chic și modernă.

  • Pantaloni eleganți

Pantalonii cu croială dreaptă sau tip creion sunt recomandate pentru vestimentatiile de birou. Asortați cu bluze fine din mătase sau malete, pantalonii de acest gen sunt piese vestimentare pe care ar trebui să le ai în garderobă. 

Iar ca să completezi cu stil această ținută, poți purta și un palton maxi pentru zilele răcoroase sau un sacou de aceleași dimensiuni pentru zilele cu temperaturi plăcute.

  • Topuri rafinate

Topurile sunt piese de bază pentru care ar trebui să acorzi atenție atunci când alegi hainele potrivite pentru munca de birou. 

Dacă ești adepta fustelor și pantofilor cu toc, atunci poți purta bluze elegante din materiale delicate, cu imprimeuri colorate sau funde la baza gâtului. O alegere potrivită este purtarea unui top cu bretele, cu pantaloni largi și sacou până în talie. 

  • Pantofi cu toc

Eleganța feminină oferită de o ținută de birou poate fi completată de o pereche de pantofi cu toc. Botinele sau pantofii de tip Stiletto asigură feminitatea și senzualitatea femeii care știe să poarte o vestimentație corectă și modernă. 

Nu vei da greș cu alegerea tocurilor pentru rochiile cambrate pe corp sau pentru costumele cu linii androgine, atât timp cât știi să le combini corect, în tendințele cerute. Iar dacă îți plac cizmele înalte, asigură-te că lungimea fustei este corectă, fie peste genunchi, fie deasupra și niciodată între linii. 

  • Piese vestimentare din piele

Articolele de îmbrăcăminte confecționate din piele se pot insera printre ținutele recomandate muncii la birou. Însă cu atenție, să nu exagerezi cu acest tip de material! Designerii propun fustele din piele, cu croiala de tip creion,  purtate cu cămăși albe vaporoase sau cu topuri cambrate, cu mânecă scurtă.

Asigură-te că pentru această ținută ai deja pregătite un pardesiu din stofă sau o vestă din blană artificială. Este recomandat și sacoul, însă din materiale de tip reiat sau jeans, pentru a evidenția fusta de acest gen și dacă jobul îți permite un pic de libertate vestimentară.

Așadar, propunerile de mai sus ar putea să îți fie de folos atunci când îți creionezi ținutele recomandate pentru jobul de birou. Gusturile personale, rafinamentul și atenția către detalii te vor ajuta să selectezi accesorii frumoase și moderne pentru garderoba ta.

Sursa foto: Unsplash.com

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!