(P) Stațiunea Bușteni, alegerea perfectă pentru o vacanță fermecătoare

De Unica.ro pe

Concediul de Paște este o ocazie specială în care poți combina spiritualitatea religioasă cu timpul prețios petrecut alături de cei dragi, precum și oportunitatea de a vizita atracții deosebite, fie ele naturale, istorice sau religioase. Rețeta de succes care îndeplinește aceste condiții ar suna cam așa: escapadă la Bușteni! 

(P) Stațiunea Bușteni, alegerea perfectă pentru o vacanță fermecătoare

Relaxare și răsfăț culinar

Ai putea crede că dacă te-ai hotărât să petreci vacanța de Paște la munte, vei rata cele mai importante elemente tradiționale care îți amintesc de momentele petrecute în familie. Participarea la slujba de Înviere, gustarea de la întoarcere, alcătuită din ouă roșii, drob sau cozonac, masa bogată de Paște unde voia bună roiește în jurul preparatelor specifice din miel. Iată o propunere de nerefuzat, unde obiceiurile românești sunt abitir respectate.

La poalele masivului Caraiman, cu o priveliște răpitoare asupra munților, te așteaptă Villa Ermitage, cu o ofertă specială de Paște. Pachetul de vacanță pentru perioada 17-20.04.2020 pornește de la 675 lei / persoană / DB. Profită de această șansă și rezervă acum un sejur special, de familie, ce cuprinde cazarea și un banchet ca în basme. 

(P) Stațiunea Bușteni, alegerea perfectă pentru o vacanță fermecătoare

Apropierea de Mănăstirea Caraiman face mult mai ușor accesul la slujba de Paște, de unde să primești „lumina”, pentru ca apoi să te bucuri de o gustare tradițională, cu ouă roșii, drob și cozonac. Zilele încântătoare de primăvară sunt însoțite de preparatele delicioase gătite cu drag de bucătarul pensiunii, însoțite de un parfumat vin alb sau roșu de la Cramele Oprișor. Relaxează-te în fața șemineului de epocă sau lasă-te în voia profesioniștilor centrului spa pentru a beneficia de un răsfăț complet.  

Atracții-simbol în Bușteni

(P) Stațiunea Bușteni, alegerea perfectă pentru o vacanță fermecătoare

Stațiunile de pe Valea Prahovei sunt la mare căutare în orice anotimp, iar Bușteni, cea supranumită „poarta Bucegilor”, este un loc minunat de explorat. Simte cum aerul curat îți umple plămânii și cum fiecare pas prin stațiune, departe de agitația marilor orașe, te reîncarcă rapid cu o energie spectaculoasă. Un masaj de relaxare sau o baie in jacuzzi la centrul spa al pensiunii este un bun prilej pentru a te pregăti de aventuri demne de această destinație de vacanță. Telecabina Babele te poartă spre cele mai importante atracții ale platoului Bucegilor, Babele și Sfinxul, în timp ce Valea Jepilor are pregătit un traseu plăcut prin pădure până la Cascada Urlătoarea.

Iar după atâta umblătură prin natură, se cade să vizitezi și cele mai importante atracții istorice și culturale din Bușteni. Castelul Cantacuzino din cartierul Zamora, construit în anul 1910 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, decorat cu vitralii deosebite și ornamentate cu mozaicuri cu numeroase, găzduiește astăzi un muzeu ce merită vizitat. Parcul din jurul castelului este un loc mirific unde să lenevești fără nicio grijă, admirând tabloul montan superb care te înconjoară. Un simbol sacru al stațiunii îl reprezintă și faimoasa Cruce a Eroilor de pe Caraiman, cu o înălțime de aproape 40 de metri, monument istoric menit să comemoreze cei aproape 30.000 de militari români care și-au pierdut viețile pe Valea Prahovei în Primul Război Mondial.

Sursa foto: www.villaermitage.ro

de Geanina Ichim