Șic, la modă și confortabilă – ce alegeri vestimentare să faci?

Moda ocupă un loc extrem de important în viața multor persoane, iar a fi în tendințe este una dintre prioritățile pe care și le setează acestea. Mai ales femeile sunt cele direct interesate de acest subiect, al tendințelor în modă, dar și mulți bărbați doresc să poarte ultimele apariții în materie de modă. Ce alegeri să faci pentru a fi la modă, dar în același timp pentru a fi șic și pentru a te simți confortabil? Iată câteva dintre sugestiile care ți-ar putea fi de folos. 

Topuri șic, ținute elegante

Dacă vrei să arăți șic, trebuie să începi prin a alege hainele potrivite. Pentru partea superioară a corpului, poți alege topuri fluide, cămăși și bluze care pot fi adaptate cu ușurință unui look urban șic. De asemenea, te poți orienta spre alegerea unui blazer cu un croi la modă pe care îl poți alege din colecția maxwear, foarte trendy în acest sezon. Nu uita să ai în vedere și topurile din mătase, acestea având un efect special de eleganță și un aer șic desăvârșit. 

În același timp, este bine de știut că este recomandat să eviți articolele vestimentare crop tops care dezvăluie prea mult din corp. Acest lucru nu înseamnă că nu poți alege articole cu decolteuri generoase, dar bine echilibrate, astfel încât să nu arăți vulgar. Chiar dacă sunt la modă, jachetele din denim nu au tocmai acel aer șic pe care dorești să îl obții, așadar ar fi indicat să le eviți.

Pantaloni sau fustă? 

Pentru partea inferioară a corpului poți alege cu încredere o pereche de pantaloni largi din materiale fluide care să aducă multă eleganță și lejeritate look-ului pe care îl vei obține. Dacă ești adepta unui stil mai clasic, însă dorești să păstrezi aceeași notă de rafinament, te poți orienta spre alegerea unor pantaloni drepți sau chiar spre alegerea pantalonilor conici, aceștia potrivindu-se în mod perfect cu formele curbate ale corpului. 

Dacă preferi fustele, nu ezita să alegi o fustă creion, aceasta fiind extrem de apreciată. Atenție însă la modelele de fuste prea scurte, deoarece acestea nu îți vor aduce acel aer șic mult așteptat, ba dimpotrivă, te vor face să arăți oarecum vulgar. Preferă mai degrabă fustele midi care pot fi accesorizate într-un stil vintage. 

Dacă ești adepta clasicilor blugi, există și pentru tine o variantă șic – combină-i în modul potrivit, cu o cămașă subțire și vei avea o ținută deosebită. Este de preferat să eviți blugii slim și să favorizezi croiurile drepte. Și nu uita că dacă vrei să fii șic, poți alege si o pereche de blugi mom fit sau boyfriend. 

Ce culori să alegi pentru ținute șic?

Nu numai alegerea articolelor vestimentare potrivite contează, ci și culoarea acestora, respectiv modul în care vei reuși să faci cele mai inedite combinații. Dacă vrei să îi oferi ținutei tale o notă de șic și eleganță, optează pentru culori sobre, crude, pentru nuanțe clasice de bej, gri sau negru. Pentru un plus de originalitate, respectă regula celor trei culori și alege articole cu dungi sau buline discrete.

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!