Peste 2.000 de oameni au fost la ILLUMINARIUM, evenimentul-concept al sopranei Irina Baianț

.

ILLUMINARIUM – sinestezie în concert a fost gândit de soprana Irina Baianț ca un eveniment-concept. O combinație de simțuri și o alăturare de percepții prin bucuria și emoția muzicii. Publicul a pășit în amfiteatru printr-un aer împrospătat de smirnă, apoi a admirat tablourile pictorului Alexandru Jigman, iar când instrumentele armatei de îngeri de pe scenă, Orchestra Simfoinică București, au început să acompanieze vocea Irinei Baianț, emoțiile și sentimentele frumoase și-au dat frâțu liber.

Peste 2.000 de oameni au umplut Teatrul de Vară din Herăstrău și sute dintre ei și-au prelungit aplauzele pe conturile de social media ale apreciatei soprane.

Peste 2.000 de oameni au fost la ILLUMINARIUM, evenimentul-concept al sopranei Irina Baianț

„Mulțumim din suflet pentru magia acestei seri, de care sufletul avea atâta nevoie!”, a concluzionat, parcă în numele tuturor, Luminița Voiculescu. „A fost o seară minunată. Un spectacol care a alungat norii și a adus căldură și emoție în inimile noastre! Felicitări!”, a scris Radu Vaileanu. „Am plâns, am cântat, am dansat, am aplaudat … mulțumesc pentru aceste trăiri, felicitări!’, a fost mesajul Cameliei Tosu.

„Când am văzut că a început ploaia, la vreo 20 de minute trecute din eveniment, mi-au dat lacrimile pentru câteva momente … Dar s-a deschis o mulțime de umbrele în fața mea și m-am înseninat, apoi și cerul a făcut același lucru și ploaia a trecut ca o mângâiere ușoara. A fost cu adevărat o sinestezie a simțurilor … „, a mărturisit soprana Irina Baianț la scurt timp după eveniment.

Peste 2.000 de oameni au fost la ILLUMINARIUM, evenimentul-concept al sopranei Irina Baianț

„Vreau să mulțumesc tututor pentru seara minunată creată. Și cu o mențiune specială pentru partenerii nostri. NetBet a mizat pe cultură și a fost sponsorul nostru principal, partenerului oficial Alexandrion Group, dar și prietenilor de la Taverna Sârbului și Arta Clinique. Nu în ultimul rând lui Daniel Buzdugan, pianistului argentinian Mario Castro, de doua ori nominalizat la Grammy Music, lui Ionuț Ungureanu, Alexandrei Giurcă și lui Marius Denes, care au urcat pe scenă a lături de mine și de Orchestra Simfonică București”, a încheiat Irina Baianț.

Peste 2.000 de oameni au fost la ILLUMINARIUM, evenimentul-concept al sopranei Irina Baianț

foto: Adi Popa (BrandTube)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton