Pasta de dinți bio: de ce și cum să o alegi

De pe

Atunci când vine vorba despre produse cosmetice ecologice sau bio, cele mai multe femei se gândesc la creme, săpunuri sau chiar dischete demachiante. Însă acest subiect privește și îngrijirea dinților. De ce să folosești o pastă de dinți bio și ce criterii să iei în considerare atunci când alegi un astfel de produs?

Motivul principal pentru care ar trebui să alegi o astfel de pastă de dinți este același pentru care ai decis, poate, să folosești o cremă de față sau orice alte cosmetice bio se află în dulăpiorul tău din baie. Mai precis, este vorba despre nevoia de a evita substanțe nedorite, compuşi chimici, precum coloranți, arome sintetice şi conservanți, care se găsesc de obicei în pastele de dinți tradiţionale.

Mucoasa bucală este foarte permeabilă şi de aceea este dificil să nu fie impregnată cu compuşii nedoriţi din pastele sintetice în timpul spălării pe dinți. Este chiar aproape imposibil să nu o înghiți, iar de aici vine recomandarea de a alege o pasta de dinti bio.

Ce conține de obicei un astfel de produs?

O pasta de dinți bio sau organică trebuie să răspundă unor criterii impuse de organisme de certificare în domeniu, materiile prime naturale provenind din agricultura biologică. O pastă de dinți bio trebuie să conțină 95% ingrediente de origine organică sau vegetală și niciun conservant chimic sintetic.

Pasta de dinți bio, o problemă de gust

Pasta de dinți bio: de ce și cum să o alegi

Persoanele cărora nu le place pasta de dinți bio se referă, cel mai adesea, la gust. De obicei, pasta de dinți organică are la bază bicarbonatul de sodiu, un gust mai puțin dulce și o textură granuloasă, nu fină, aşa cum este cea a pastelor de dinți industriale. Totuşi, persoanele care folosesc de mai mult timp paste de dinți organice spun că nu mai remarcă gustul și că s-au obișnuit foarte repede cu el. Potrivit specialiştilor, utilizatorii nu mai remarcă gustul diferit al unei paste de dinți organice după aproximativ două săptămâni.

Alegerea unei paste de dinți cu fluor

Fluorul a fost folosit în pastele de dinți începând din perioada postbelică, fiind un ingredient care ajută la prevenirea cariilor. Deși este eficient în acest sens, fluorul poate avea și efecte adverse grave. O supradoză de fluor poate determina apariția bolilor dentare ori osoase sau chiar, potrivit unor studii, o scădere a performanțelor intelectuale. Acesta este motivul pentru care nivelul de fluor din pasta de dinți trebuie să fie monitorizat, în special în cazul copiilor. De obicei, pediatrii recomandă paste de dinți specifice nevoilor micuţilor, în primii doi ani de viaţă nefiind utile produsele cu fluor. În cazul pastelor de dinți organice, în general, fluorul este eliminat din compoziţie.

Şi totuşi ce conţine o pastă de dinţi bio?

Pasta de dinți bio: de ce și cum să o alegi

Un astfel de produs trebuie să conțină numai ingrediente naturale provenind din culturi ecologice. Aromele pastei de dinți organice sunt date de uleiuri esențiale, extracte de plante aromatice și ingrediente specifice, precum semințe măcinate, anason, lămâie etc. Extractele vegetale parfumează respirația, dar au și un efect calmant și antiseptic (cimbru) sau revigorant (rozmarin).

Salvia și hamamelisul previn sângerarea gingiilor și combat inflamația, iar extractul organic de mușețel are un efect liniștitor și de tratament. Extractele de ceai verde și semințe de grapefruit sunt purificatoare și antiinfecțioase. Căpșuna și menta sunt aromele cel mai frecvent folosite în pastă de dinți organică pentru copii.

Pasta de dinți solidă, naturală

Pe piață apar tot mai multe alternative la pastele de dinți sintetice. De exemplu, pudra de siwak sau miswak, care are proprietăți purifiante recunoscute de secole, curăță şi albeşte dinții și elimină tartrul.

Persoanele care au adoptat stilul de viaţă „zero deşeuri” pot opta pentru pastele de dinți solide. Fabricate în general din carbonat de calciu și uleiuri esențiale organice, acestea permit eliminarea plasticului folosit ca ambalaj al pastei de dinți.

Pasta de dinți bio: de ce și cum să o alegi

Dacă tot ai ales o pastă de dinţi bio, foloseşte şi o periuță ecologică, cu mânerul fabricat din materiale naturale, precum lemn şi bambus, sau din plastic reciclat ori reutilizabil și peri naturali. O pastă de dinţi bio şi o periuţă ecologică te vor ajuta să ai dinţi curaţi şi să protejezi mediul.

Sursa foto: Pexels.com, Pixabay.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Biocart