Incaltaminte sport la tinute casual – 4 asocieri inedite

De pe

Codul vestimentar s-a născut din nevoia oamenilor de a impune un anumit look celor ce participă la diverse evenimente, sau celor din mediul profesional. Însă odată cu progresul trendurilor de fashion, dress code-ul a devenit mai permisiv, iar în unele instanțe, poate chiar să uimească. Iată cum încălțămintea sport a “spart”  barierele, acum fiind un accesoriu la modă, ce poate întregi orice ținută! În rândurile ce urmează îți propunem patru asocieri inedite între încălțămintea sport și ținutele casual.   

sursa foto: https://www.pexels.com/photo/woman-standing-near-white-leather-backpack-1239400/

Adidași masivi feat. perechea favorită de blugi skinny

Pentru zilele în care ai multe drumuri de făcut, dar nu vrei să renunți la stil, această combinație poate fi cea câștigătoare! Adidașii masivi, popularizați în ultimii ani de brandul Balenciaga, se potrivesc de minune jeanșilor strâmți. Mai ai nevoie de un top lejer, o pereche de ochelari de soare (în caz că nu ai avut timp de make-up) și o geantă din piele și ești gata! Aceasta este o ținută casual de efect, care combină confortul și nevoia de mișcare cu bunul gust și tendințele actuale.

Adidași de alergare & fusta plisată

Te pregătești pentru o întâlnire romantică, dar pantofii cu toc nu sunt tocmai potriviți pentru o plimbare prin parc? Ei bine, încă nu e cazul să scoți pantalonii de trening din șifonier, pentru că există o soluție mai bună! 

Combină delicatețea unei fuste plisate din mătase cu lejeritatea unei perechi de pantofi sport Puma de alergare și vei observa cum look-ul începe să prindă contur. În materie de accesorii, poți opta pentru o borsetă cu print inedit și bijuterii handmade, care vor mai atenua eleganța și sobrietatea fustei. Un tricou cu model grafic și o geantă de denim sunt tot ce îți mai trebuie, iar date-ul poate să înceapă!

Pantofi de tenis + rochia lejeră de vară = LOVE

Vrei să reinventezi outfit-ul verii, în care vedeta este rochia lejeră de vară? Nimic mai simplu! Tot ce trebuie să faci este să schimbi clasicii balerini cu o pereche de pantofi de tenis, iar întregul look va fi reîmprospătat! Adaugă o pălărie din paie cu boruri largi, o sacoșă eco din bumbac și o eșarfă, în tonuri complementare cu restul ținutei. Așa-i că abia aștepți să încerci această combinație? Iar cum vara se apropie cu pași repezi, vei avea ocazia să o faci cât de curând!

Bascheții înalți și fusta mini

Fusta mini este o piesă vestimentară clasică, datorită căreia privirile se întorc și rămân ațintite. Însă, până de curând, purtarea ei presupunea o pereche de încălțăminte înaltă, cum ar fi sandale cu platformă sau pantofi ori cizme cu toc. Totuși, nu e un secret pentru nimeni faptul că nu toate femeile pot alerga într-o pereche de stiletto, așa cum o face Carrie Bradshaw, din serialul Sex and the city

Dacă nici tu nu poți să faci sprinturi pe străzile orașului, încălțată în pantofi cu toc, avem o veste bună! Fusta mini nu mai este un ideal de neatins pentru tine. Scoate-o de la naftalină și poart-o cu o pereche de bascheți înalți, care vor alungi piciorul și vor atribui întregii ținute un aer tineresc și jucăuș. În partea superioară poți alege o cămașă, un crop top sau o bluză oversize. Pentru accesorizare, alege o geantă cu barete lungi și bijuterii simple.

Acestea au fost ideile noastre pentru ținute casual purtate cu încălțăminte sport. Iată că adidașii, bascheții și sneakerșii pot face cu succes trecerea de la antrenamente la ieșiri în oraș, indiferent de ocazie. Tot ce trebuie să ții minte, atunci când asociezi o pereche de încălțăminte sport cu haine casual, este că nu haina îl poartă pe om! De aceea, cel mai important sfat este să ții cont de stilul țău personal!

(P) Material publicitar realizat împreună cu epantofi.ro