Decăderea din drepturile părintești reprezintă o sancțiune specifică dreptului familiei. Aceasta constă în pierderea de către părinți în ceea ce privește dreptul familiei, rezultată din abateri grave cu privire la creșterea și îngrijirea minorului. Aceasta se pune în aplicare atunci când părinții pun în pericol viața copilului, implicit sănătatea și dezvoltarea acestuia sau situațiile în care părinții nu își pot îndeplini obligațiile care le revin ca și mamă și tată, independent de voința acestora.
Avocat Roxana Pop ne explică faptul că, prin abuz asupra copilului, se înțelege orice acțiune voluntară de a pune în pericol viața copilului, dezvoltarea sa mentală, fizică, psihică, socială sau morală, cât și sănătatea.
Cu procese la activ, în drept civil avocat Cluj, Roxana Pop spune că decăderea drepturilor părintești se mai referă și la lipsa de supraveghere, părăsirea lui, violențele fizice și verbale. Spre exemplu, un caz din practică vizează situația în care un copil născut este lăsat la bunici pe perioadă nedeterminată, iar părinții hotărăsc să plece în străinătate pentru un loc de muncă. În acest exemplu, copilul nu mai beneficiază de sprijinul părinților, iar ca măsură de protecție se poate institui plasamentul copilului la bunici, tocmai pentru a avea un ocrotitor legal în cazul în care este necesar.
Cine are dreptul de a cere decăderea din drepturile părintești
Aceasta poate fi dispusă de către instanță sau de către procuror, atunci când autoritățile sau cei din domeniul protecției copilului au cerut.
Legea 272/2004 relatează faptul că orice persoană care prin natura profesiei sale, lucrează direct cu copilul și suspectează faptul că acesta este abuzat sau neglijat de către părinți este obligată să sesizeze asistenții sociali sau Direcția Generală de Asistență Socială cât și Protecția Copilului.
Efectele decăderii din drepturi constau în pierderea dreptului atât asupra copilului, cât și la bunurile lui. Exercițiul dreptului părintesc poate fi redat în funcție de fiecare caz în parte. Codul civil nu a reglementat decăderea din drepturile părintești ca sancțiune ireversibilă și definitivă.
Astfel, dacă părinții nu mai pun în pericol viața copilului, sănătatea, cât și dezvoltarea acestuia, drepturile părintești vor fi redate. Însă, pentru a relua legătura cu minorul, este necesar ca părinții să înainteze o acțiune în fața instanței de judecată privind încetarea măsurii plasamentului sau orice alte măsuri dispuse de către instanța judecătorească prin prezentarea de probe concrete că aceștia sunt în măsură să aibă în grijă un copil.
Consecințele decăderii din drepturile părintești
Această decădere va avea ca și consecință o limitare a dreptului părintelui în ceea ce privește copilul. Astfel că, acesta nu va mai putea să ia decizii în ceea ce privește educația, sănătatea, cât și unde locuiește. Aici se va păstra dreptul ca părinții să își poată da consimțământul spre adopție, cât și de a avea legături personale cu minorul.
Însă, aceste aspecte diferă de la caz la caz, în funcție de gravitatea lui.
Cine are grijă de minor în astfel de situații?
În astfel de situații instanța va hotărî să se instituie tutela. Totodată, tot instanța de tutelă va putea hotărî plasamentul copilului la o rudă sau, după caz, la o altă persoană sau familie, sau într-o instituție de ocrotire.
În cazul în care părinții sunt o amenințare pentru copil, tribunalul va putea lua măsuri în ceea ce privește copilul, din propria inițiativă sau la cererea procurorului, plasând copilul într-o locuință adecvată. Important de reținut este faptul că aceste măsuri se iau și în cazul în care părinții nu își pot exercita drepturile din cauza unei boli mentale sau fizice.
Totodată, la cererea Direcției de Asistență Socială, instanța are dreptul de a emite un ordin pentru ca minorul respectiv să fie plasat într-o instituție socială sau la o familie adoptivă. În cazul în care se așteaptă hotărârea judecătorească, Direcția de Protecție Socială va putea plasa copilul cu o procedură administrativă de cazare temporară.
Legea specifică faptul că, dacă părintele este decăzut din drepturi, asta nu înseamnă că va fi scutit de obligația de a întreține copilul, iar aici ne referim la pensia alimentară. În cazul în care ambii părinți sunt decăzuți din drepturile părintești, atunci se va institui tutela.
Avocat Roxana Pop, cu pagina oficială roxanapop-law.ro, vă poate da toate detaliile necesare legate de acest subiect și vă poate răspunde tuturor întrebărilor. În plus, puteți accesa pagina pentru a vedea mai multe detalii.