Cum trebuie să asortezi ghetele la ținutele girly

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 30 septembrie 2021, 00:44

Fiindcă vara se apropie de sfârșit, trebuie să înlocuiești articolele vestimentare și încălțămintea din garderobă cu modele potrivite pentru temperatura de afară. De aceea, îți poți îndrepta atenția către ghetele preferate, recomandate îndeosebi pentru sezonul de toamnă-iarnă.

Deși se spune că ghetele se asortează doar cu haine călduroase, casual sau sport, acestea arată excelent în ținutele feminine. Iată cum poți să incluzi o pereche de ghete din piele pentru femei în outfituri chic, feminine și moderne, din rândurile de mai jos.

Poartă ghetele cu rochii elegante

Prima recomandare a specialiștilor în ceea ce privește ghetele pentru femei ține de asortarea lor cu rochii elegante. Din fericire, aceste modele de încălțări te ajută să combini cu succes confortul cu eleganța. Deși nu se recomandă să asortezi ghetele cu rochii cu trenă, există modele pentru care poți opta, pentru un look excelent.

Combină ghetele cu o rochie elegantă midi sau lungă, peste care poți să adaugi o jachetă elegantă, un accesoriu ideal pentru sezonul rece. În ceea ce privește geanta, modelul ideal este clutch-ul simplu, care să armonizeze perfect ținută.

Adaugă ghetele în ținute hippie

În afară de rochiile elegante care arată bine cu ghete, poți include aceste încălțări și în ținutele hippie. Astfel, ghetele din piele pot fi asortate și cu rochii scurte cu imprimeu floral sau modele pastelate, care să atragă toată atenția.

Pe lângă rochia scurtă, vei avea nevoie și de o pălărie în stil cowboy și o geantă cu franjuri, care să completeze această ținută. Se recomandă ca ghetele să fie alese în nuanțe închise de negru, maro sau vișiniu, ideale pentru sezonul rece.

Alege ghetele la fuste midi

Ghetele sunt încălțări versatile pentru femei, care se potrivesc perfect și cu fustele midi. Pentru a păstra un aspect feminin și modern, asortează fustă midi cu o cămașă elegantă și adaugă un palton călduros.

Adaugă o pereche de ochelari de soare și o geantă din piele, pentru o accesorizare optimă a ținutei chic.

Nu ezita să porți ghetele cu crop top

Vrei să porți ghetele alături de pantaloni? Acest lucru este ideal pentru confortul tău, mai ales dacă nu ești amatoare de fuste sau rochii. Pentru a păstra ținuta girly, înlocuiește topul clasic cu crop top, un model scurt care îți pune în evidență și partea superioară a corpului.

Totodată, poți opta pentru un crop top în nuanțe deschise sau pasteluri, care să îndulcească ținuta.

Include ghetele în ținute cu rochii cămașă

Cauți o altă opțiune de a purta ghetele în ținute feminine și comode? Nu uita de rochia tip cămașă. Acest tip de articol poate fi inclus în ținutele de vară dar și în cele de toamnă, alături de un palton din lână sau o jachetă din lână. Alege și o eșarfă călduroasă și vei obține o ținută completă, în care să te simți bine.

Poarta ghetele cu costume deux pieces

Nu în ultimul rând, costumul din două piese reprezintă o alegere optimă pentru ghetele de damă, din piele. Poți opta pentru un costum office, ideal pentru birou, alături de ghete din piele în nuanțe clasice de alb, negru, gri sau nude.

Nu exagera cu accesorizarea și înlocuiește pantofii clasici cu ghetele de damă, în care să te simți comod, indiferent de orele pe care le petreci în picioare. Dacă ai o pereche de ghete cu un imprimeu puternic, precum cel animal sau floral, poart-o cu haine simple, monocrome.

Ține cont de sugestiile noastre și poartă ghetele de damă în ținute impecabile și feminine, de sus până jos!

Sursa foto: pexels.com

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!