Cum să faci cumpărături smart: 5 sfaturi

A merge la supermarket să-ți faci cumpărăturile, știm cu toții, poate lua cele mai diferite forme. Există acea oprire rapidă la magazin, pentru că ai uitat să cumperi un aliment de bază, cum ar fi laptele sau ouăle. Există mersul la cumpărături săptămânal, pentru a te asigura că vei avea suficientă mâncare pentru întreaga săptămână sau, în unele cazuri, ai putea planifica o petrecere și ai de bifat o întreagă listă de cumpărături. 

Indiferent dacă vizita ta la supermarket este una rapidă sau necesită mai mult timp, există câteva reguli importante despre cum să faci cumpărături în mod inteligent, economisind astfel timp și bani în acest proces. Ești curios să descoperi toate aceste reguli? Îți vom face cunoștință în articolul de astăzi cu un concept de smart shopping, de care poate nu ai fost conștient până acum. Iată cum faci cumpărături smart! 

  1. Planifică vizita la supermarket

Planificarea înainte de a merge la magazin este esențială pentru economisirea banilor și timpului. Mai mult, planificarea vizitei la supermarket este recomandată în special atunci când încerci să iei decizii inteligente din punct de vedere al sănătății, dar și în plan economic. O sesiune de planificare îți oferă timp să te informezi despre cele mai sănătoase rețete pe care dorești să le încerci și să determini ingredientele de care ai nevoie. Acest lucru te va ajuta să eviți achiziționarea în exces a unor alimente și duce la mai puțină risipă. 

De asemenea, poți verifica din timp ofertele magazinului în aplicația pentru telefon, în loc să faci acest lucru în mod frenetic în timp ce alergi printre raioane. Dacă plănuiești, de exemplu, să-ți faci cumpărăturile de la Profi, vezi aici promoțiile din magazinul Profi sau descarcă-ți aplicația mobilă, pentru a fi la curent cu cele mai bune oferte la alimente și nu numai! 

  1. Fă o listă de cumpărături 

Ca parte a planificării anticipate, ideal ar fi să faci și o listă de cumpărături. Notează pe listă fiecare ingredient de care ai nevoie pentru fiecare masă. În timp ce alimentele neperisabile, cum ar fi pastele, făina, orezul sau zahărul pot fi cumpărate în cantități mai mari, încât să ajungă pentru următoarele săptămâni, alimentele perisabile precum carnea, fructele sau legumele trebuie cumpărate în cantitățile care știi că se vor consuma în perioada imediat următoare. 

Realizarea unei liste de cumpărături nu doar ca va aduce beneficii portofelului tău, ci și timpului petrecut în magazin. Mai mult, te va asigura că nu va trebui să mergi din nou la supermarket pentru că ai uitat să cumperi ceapă sau alt aliment fără de care nu poți prepara cele mai bune rețete. 

  1. Verifică bucătăria înainte de a pleca de acasă 

Chiar dacă ești convins că ai rămas fără unt de arahide pentru micul dejun și ai nevoie din nou de un borcan mare, te sfătuim să verifici din nou dulapurile din bucătărie doar pentru a te asigura. S-ar putea să te surprindă ce descoperi acolo! Acesta este doar un exemplu, căci schema se poate aplica în ceea ce privește toată gama de alimente pe care o folosești în bucătărie. 

Verificând rafturile din bucătărie înainte de a merge la cumpărături nu doar că te va ajuta să economisești bani, însă îți va menține și bucătăria mai puțin aglomerată, căci nu vei avea nevoie de cantități industriale de alimente neperisabile, pe care să se adune praful. 

  1. Acordă atenție calității alimentelor 

A cumpăra inteligent înseamnă și a fi atent la calitatea alimentelor pe care le cumperi. Chiar și cele mai populare supermarketuri pot omite să scoată de pe rafturi un aliment a cărui dată de expirare a trecut sau câteva fructe și legume cu urme de mucegai. Tocmai de aceea, pentru a fi smart, trebuie să verifici întotdeauna datele de expirare înainte de a cumpăra un aliment. 

În ceea ce privește prospețimea fructelor și legumelor, este important să fii selectiv și să verifici întotdeauna textura și fermitatea acestor alimente. Analizează, de asemenea, etichetele produselor pe care le cumperi, căci majoritatea alimentelor din prezent conțin ingrediente care ar putea periclita sănătatea organismului. În fond, smart shopping este despre a adăuga în coșul de cumpărături alimente calitative atât din punct de vedere al aspectului, cât și din punct de vedere nutrițional. 

  1. Nu te abate de la lista de cumpărături 

Un alt sfat pe care ți-l putem oferi este acela de a nu te abate de la lista de cumpărături. Știm că shopping-ul din implus este adesea inevitabil, o facem cu toții, însă atunci când este posibil, rămâi la lista de cumpărături pe care ți-ai pregătit-o de acasă. Acest lucru te va asigura că te încadrezi în bugetul prestabilit și nici nu vei avea o bucătărie plină până la refuz de alimente care vor expira înainte de a le putea folosi. 

Ține cont de toate aceste sfaturi și cu siguranță vei reuși și tu să faci cumpărături smart, în așa fel încât să nu investești mai mult timp și bani decât ai prevăzut inițial.  

Sursa foto: Shutterstock 

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!