Coada șoricelului: Beneficii și Mod de Utilizare

Ultimul update Vineri, 15 iulie 2022, 11:39

Coada șoricelului este o plantă medicinală utilizată de mii de ani în medicina tradițională, datorită proprietăților ei terapeutice. Studiile arată că aceasta deține proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, putând fi utilizată atât intern, cât și extern. Descoperă în continuarea acestui articol care sunt beneficiile ei terapeutice și cum se poate utiliza. 

Beneficii 

Încă din cele mai vechi timpuri coada șoricelului este utilizată pentru a ameliora diferite afecțiuni. Cercetările existente până în prezent demonstrează beneficiile ei terapeutice, precum:

  • Protejează sistemul digestiv 

Coada șoricelului este folosită pentru a susține funcțiile digestive și a ameliora afecțiuni precum sindromul de colon iritabil, constipația sau diareea. Ea este un aliat al unui sistem digestiv sănătos grație conținutului ei ridicat de flavonoide și alcaloizi, substanțe recunoscute pentru efectul lor de îmbunătățire a digestiei. Un studiu efectuat pe animale arată că ceaiul din această plantă poate combate spasmele și inflamația asociate cu sindromul de colon iritabil. [1] 

  • Accelerează procesul de vindecare al rănilor

Planta se poate utiliza extern, pentru a grăbi procesul de vindecare al leziunilor cutanate. Potrivit unui studiu publicat în anul 2017, la care au participat 140 de femei, plantele coada șoricelului și sunătoarea au un efect cicatrizant. Participantele la studiu au utilizat aceste plante sub formă de creme pentru vindecarea leziunilor produse de epiziotomie. La finalul studiului, cercetătorii au descoperit că cele două plante pot reduce durerea perineală, roșeața, edemul și echimoza cauzate de epiziotomie.[2]

  • Ameliorează depresia și anxietatea

Un alt beneficiu pe care această plantă medicinală îl oferă constă în ameliorarea depresiei și a anxietății, datorită conținutului ei ridicat de flavonoide și alcaloizi. Studiile arată că plantele care au un conținut ridicat de alcaloizi pot reduce secreția de corticosteron, hormon al cărui nivel este ridicat în perioadele stresante. [3]

În anul 2013 a fost publicat un studiu care demonstrează că uleiul esențial de coada șoricelului poate fi utilizat pentru a reduce anxietatea. [4]

  • Susține sănătatea mentală

Coada șoricelului este considerată un aliat al unei minți sănătoase. Un studiu realizat pe animale arată că extractul din această plantă poate reduce severitatea encefalomielitei. Ea contribuie la diminuarea inflamației creierului pe care afecțiunea o produce. Potrivit studiului, planta reduce severitatea bolii și leziunile demielinizante. [5]

Un alt studiu arată că antioxidanții din plantă dețin proprietăți anticonvulsive, motiv pentru care se consideră că ea poate fi de ajutor persoanelor cu epilepsie. [6]

  • Reduce inflamația

Coada șoricelului se poate utiliza pentru a reduce inflamația din organism, precum cea a pielii și a ficatului. Un studiu din anul 2017 arată că aplicarea topică a uleiului de coada șoricelului acționează în calitate de puternic antiinflamator, ce susține refacerea pielii și restabilește pH-ul acesteia. [7]

  • Reduce tensiunea arterială

În medicina tradițională, persoanele cu hipertensiune consumă ceai de coada șoricelului pentru normalizarea tensiunii arteriale. Studiile demonstrează că planta poate fi de ajutor în menținerea funcțiilor cardiovasculare, reducerea tensiunii arteriale și în îmbunătățirea funcțiilor respiratorii. [8]

Cum se poate utiliza?

Coada șoricelului poate fi consumată sub formă de ceai, unguent, extract, tinctura, pudră și suplimente alimentare. Astfel, florile și frunzele plantei se pot utiliza la prepararea ceaiului, iar pudra de coada șoricelului se poate adăuga în apă, suc sau smoothie-uri. Uleiul esențial se poate adăuga în creme, loțiuni și în difuzorul de aromaterapie. 

Atunci când se dorește utilizarea externă a plantei, se poate folosi atât proaspătă, cât și pudră, pentru a se aplica pe leziunile cutanate. 

Efecte secundare

Consumul plantei poate produce efecte secundare atunci când este în exces. Efectele secundare includ durerea de cap, amețelile și urinarea excesivă. Dat fiind efectul ei de încetinire a coagulării sângelui, ea nu se utilizează de către persoanele cu tulburări ale sângelui. De asemenea, este nerecomandată folosirea ei cu 2 săptămâni înainte de a urma o intervenție chirurgicală. 

Alte interacțiuni ale plantei cu medicamentele includ antiinflamatoarele nesteroidiene și sedativele, în cazul celor din urmă planta intensificând starea de somnolență. 

Deși coada șoricelului oferă importante beneficii terapeutice, care sunt dovedite de cercetările științifice existente până în prezent, aceasta nu poate înlocui consultul medical și terapia alopată, însă poate fi considerată un excelent adjuvant, eficient în sprijinirea stării de sănătate. 

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!