Chirie în Sibiu: Ce fel de locuințe se caută în 2020

Ultimul update Marți, 21 aprilie 2020, 16:44
Dacă în ceea ce privește creșterea prețurilor apartamentelor, după criza din 2008, în România, acestea sunt temperate, cel puțin comparativ cu celelalte state membre ale UE, nu același lucru se poate spune despre chirie. Alături de Austria și Estonia, în România prețul chiriilor a înregistrat creșteri semnificative, între 40 și 60%.

Chiriașii din Capitală plătesc mai mult, la fel cei din Cluj, până și chiria în Sibiu e mai mare.

În acest context, tot mai multă lume caută să cumpere apartamente.

Nu e de mirare astfel că Bucureștiul, dar nu numai, se mărește pe zi ce trece. Dezvoltatorii imobiliari construiesc într-un ritm alert şi vin cu proiecte adaptate nevoilor de bază ale potențialilor clienți.

Dacă în anii trecuți piața dorea locuințe spațioase și situate cât mai departe de aglomerație, cerințele pentru anul care abia a început sunt pentru locuințele în jurul cărora totul este aproape – de la magazine, școli, grădinițe și chiar locul de muncă.

Principala explicație constă în faptul că potențialii clienți nu mai doresc să petreacă ore bune din zi în traficul infernal din Capitală.

„Având în vedere traficul bucureştean din ultima perioadă, oamenii doresc să fie cât mai aproape de orice: de metrou, de grădiniţă, pentru a pierde cât mai puţîn timp în trafic, la cozi, la semafoare”, spune Adrian Gherman, agent de vânzări imobiliare.

„În general se caută apartamentele de 2 camere, garsonierele, în principiu apartamentele mai micuţe. Sunt clienţi şi pentru apartamentele de trei camere, doar că îşi doresc foarte multe spaţii deschise. Apartamentele ar trebui să fie open space, balcoane mari, închise, dacă se poate, spaţii de depozitare”, arată Lucian Stroe, director de vânzări.

„Orașul” în oraș, la mare căutare

Pentru a îndeplini cât mai mult din nevoile clienților, dezvoltatorii imobiliari merg tot mai mult pe principiul “orașul din oraș”.

„Am dezvoltat cam tot ceea ce se poate în domeniul ăsta. Avem grădiniţă, avem şcoală primară, avem welness, avem spa, avem piscine, avem locuri de joacă, avem parcuri, mii de metri pătraţi destinaţi recreerii, avem supermarketuri, cam tot ce îşi doresc tinerele familii”, explică Lucian Stroe.

Bugetele alocate de statul român prin programul Prima Casă sunt în continuare punctul de plecare al prețurilor pe care le au apartamentele.

„Prima Casă este un adevărat motor, să zic aşa, al pieţei imobiliare. Pentru acest început de an cererea a fost surprinzătoare pentru noi, a fost mai mare decât ne-am fi aşteptat”, spune Adrian Gherman, agent de vânzări imobiliare.

Cea mai scumpă vs. cea mai ieftină zona din București

Prețurile la garsoniere și apartamente diferă nu doar în funcție de suprafață, ci și de zonă.

Nordul Capitalei rămâne în continuare cea mai scumpă zonă. Aici o garsonieră de până în 30 de metri pătrați poate să coste chiar mai mult decât un apartament de trei camere din sudul sau vestul Capitalei, care au o suprafață dublă.

Astfel, în nordul Capitalei, o garsonieră (de 25-30 de mp) poate fi 69.000 de euro, un apartament de 2 camere (de 40-60 de mp) ajunge și la 165.000 de euro, în timp ce un apartament de 3 camere (de 60 – 70 de mp) poate fi cumpărat cu preț 177.000 de euro.

Asta, în timp ce în sudul și vestul Capitalei, pot fi găsite apartamente de trei camere la prețuri rezonabile, și la puțin peste 70.000 de euro. E drept că trebuie, însă, să ai răbdare.

Trebuie specificat, însă, că prețul locuințelor este în continuare ridicat faţă de puterea de cumpărare, dacă ne raportăm la salariul minim pe economie.

Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile la începutul lui 2020

Peste 35.000 de imobile s-au vândut, la nivel național, în prima lună a acestui an, cele mai multe dintre tranzacții fiind încheiate în București.

În luna ianuarie, au fost vândute 35.231 de imobile în România, cu aproape 4.500 în plus față de numărul înregistrat în perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Cele mai multe case, terenuri și apartamente au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în Capitală și în județul Ilfov. Doar aici s-au vândut peste 9.000 de imobile.

Locul al treilea în top a fost ocupat la începutul anului de județul Călărași, unde au fost încheiate 2.141 de tranzacții.

În alte șase județe din țară s-au vândut în prima lună din 2020 peste 1.000 de case, terenuri și apartamente.

București: 5.229

Ilfov: 4.020

Călărași: 2.141

Timiș: 1.827

Cluj: 1.633

Brașov: 1.401

Iași: 1.243

Constanța: 1.045

Suceava: 1.008

Bihor: 820

Cele mai puține imobile s-au vândut în județul Olt, doar 54. Tot aici s-au înregistrat cele mai puține tranzacții și pe tot parcursul anului trecut.

În total, 540.180 de imobile au făcut în 2019, la nivel național, obiectul contractelor de vânzare-cumpărare.

 

 

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!