Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Stelian Ogică a făcut primele declarații despre divorțul de Paula Cojocari. Femeia a fost cea care a decis să pună punct căsniciei, după doar patru luni.
Stelian Ogică și Paula Cojocari și-au oficializat relația în mai 2026, imediat după ce Ogică a finalizat divorțul de fosta soție, Alexandra. Bărbatul susține că motivul despărțirii a fost distanța.
„Au fost patru luni frumoase, însă se pare că s-a terminat… Nu au fost certuri, nu au fost infidelități. Ci doar… distanța! Mi-a reproșat că nu renunț la afacerile din București, ca să mă mut la ea, la Timișoara. I-am explicat că o voi face treptat, însă nu a mai așteptat. Mi-a trimis un mesaj în care spunea că mă iubește, dar că trebuie să luăm o pauză. Apoi am aflat că a introdus acțiunea de divorț”, a declarat Stelian Ogică pentru Spynews.
Potrivit unor surse citate de Flagrantnews.ro, Paula s-ar fi căsătorit cu Stelian pentru „a-i da peste nas” fostului iubit de care nu se despărțise în cei mai buni termeni. Totuși, această ipoteză nu a fost confirmată de niciunul dintre ei.
Amintim că Stelian Ogică a ajuns în atenția publică în anul 2001 când a pretins că a câștigat marele premiu la Loto 6/49 (aproximativ un milion de dolari), dar că biletul norocos i-a fost furat înainte de a fi validat. Ulterior, Ogică a fost trimis în judecată și condamnat pentru tentativă de înșelăciune.
Paula Cojocari este o juristă din Timișoara, fiica fostului secretar general din Primăria Timișoara. Potrivit Spynews, Paula ar deține o vilă impunătoare cu trei etaje, dotată cu saună și piscină, precum și o adevărată „flotă auto”, formată din SUV-uri, limuzine și mașini sport de sute de mii de euro.