Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Codruța Filip încă nu s-a vindecat complet după divorțul de Valentin Sanfira. Cântăreața a mărturisit cu sinceritate că nu vrea să intre într-o nouă relație cu rănile din vechea relație. Iată ce spune despre un nou bărbat în viața ei.
Codruța Filip, pregătită să iubească din nou? „Nu riști, nu câștigi”
Cântăreața încearcă să depășească perioada dificilă de după divorțul de Valentin Sanfira. Cu toate că trece prin momente grele, artista nu se teme să privească spre viitor cu speranță și mărturisește că încă își dorește o familie.
„O să fiu mult mai atentă, mult mai selectivă, mult mai, mult mai”, spune Codruța Filip în podcastul Salvat de clopoțel.
„Dar asta nu înseamnă că nu mai cred în așa ceva (n.r. în iubire). E o loterie. Și ce faci acum? Stai și te gândești ca drobul e sare? Aoleu, pică, pică, pică, ce ne facem? Asta este, riscăm. Nu riști, nu câștigi, nu?” spune Codruța Filip.
În același podcast, artista a recunoscut că va fi greu să iubească din nou și nu crede că se va întâmpla prea rapid ca cineva să vină în viața ei, pentru că nu simte că s-a vindecat complet.
Cu toate acestea, Codruța Filip a adăugat că în continuare mai crede în iubire și că își dorește o familie.
„O să fie greu. Și chiar m-am gândit la un moment dat că n-aș vrea să sufere un om bun care va veni și nu cred că o să se întâmple foarte rapid, pentru că nu mi s-ar părea corect față de persoana respectivă.
Nu simt că m-am vindecat complet și că sunt bine, este devreme, dar nici nu sunt foarte închisă, adică e ok, dacă va veni la un moment dat, să vină.
Eu încă mai cred în iubire și îmi doresc în continuare o familie și copii, pentru că mi se pare că pentru asta trăim”, a spus artista.