Aubrey Plaza trăiește o nouă etapă plină de bucurie! La 42 de ani, actrița din „The White Lotus” a devenit mamă pentru prima dată, aducând pe lume o fetiță alături de partenerul ei, actorul Christopher Abbott.
Acest moment special marchează un nou început pentru vedetă, după pierderea fostului soț, regizorul Jeff Baena, în ianuarie 2025.
Aubrey Plaza și Christopher Abbott sunt cunoscuți pentru discreția lor când vine vorba de viața personală, dar recent au apărut imagini emoționante cu actrița pe străzile din New York, ținându-și nou-născuta în brațe.
Conform TMZ, actrița a născut în ultima săptămână a lunii iulie, după ce a fost prezentă la reprezentația finală a lui Abbott pe Broadway, în spectacolul „Death of a Salesman”.
În aprilie 2026, Aubrey Plaza a anunțat cu umor că este însărcinată, într-un episod al podcastului „SmartLess”.
„În momentul de față, am un bebeluș în burtă. Da, este adevărat… Știu, este șocant, nu-i așa?”, spunea ea.
Actrița a povestit cum, în aceeași zi, atât ea, cât și câinele ei au fost la medic pentru ecografii: „Astăzi a fost o zi importantă. Am fost la doctor, iar câinele meu a fost și el la doctor. Câinele meu face acum o ecografie, iar eu am făcut una mai devreme”.
Aubrey Plaza a continuat în stilul ei caracteristic: „Ea trebuie să facă o ecografie la burtică, iar eu am făcut o ecografie la burtică și există un bebeluș acolo”.
Entuziasmul ei pentru noul rol de mamă a fost evident: „Întotdeauna mi-am dorit să văd cum este, știți? Mi se pare atât de interesant tot ceea ce presupune acest lucru”.
Nașterea fetiței vine după un an emoționant pentru Aubrey Plaza. Pierderea fostului soț, Jeff Baena, în 2025 la doar 47 de ani, a lăsat o amprentă profundă.
Într-un episod al podcastului „Good Hang”, prezentat de Amy Poehler, actrița a mărturisit: „Sunt foarte recunoscătoare că merg mai departe cu viața mea. Cred că sunt bine, dar este, evident, o luptă de zi cu zi”.
Acum, alături de Christopher Abbott și fiica lor, Aubrey Plaza își deschide un nou capitol plin de speranță și iubire.