Idei de mic dejun sănătos

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sursa foto: Unsplash

Probabil că ai aflat deja că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, pentru că medicii și nutriționiștii susțin la unison acest lucru.

Ei sunt cei mai în măsură să îți prezinte beneficiile micului dejun, așa că nu vom insista pe acest subiect, ci ne vom strădui să-ți oferim câteva rețete sănătoase pentru masa de dimineață.

Sandwich cu brânză topită și mușchi afumat

Este un tip de sandwich ceva mai elaborat decât metoda clasică ce presupune să „arunci” 1-2 ingrediente între două felii de pâine. De această dată vorbim de un sandwich crocant, care se servește cald imediat ce a fost rumenit în tigaie. Pentru a-l prepara, ai nevoie de:

  • Două felii de pâine;
  • Două felii de brânză topită;
  • 30 de grame de cașcaval ras;
  • Două felii de mușchi afumat;
  • O ciupercă champignon tăiată felii;
  • 2-3 felii de roșii;
  • Unt;
  • Câteva rondele de arde iute.

Feliile de pâine se ung cu unt pe ambele părți, iar pe una dintre ele se așează în această ordine brânza topită feliabilă, feliile de ciupercă, mușchiul afumat feliile de roșie, rondelele de ardei iute și cașcavalul ras. Peste cașcaval se așează cea de-a doua felie, apoi sandwich-ul se pune într-o tigaie încălzită pe aragaz.

Se lasă aproximativ 5 minute, după care se întoarce pe cealaltă parte  și se mai ține la rumenit încă 5 minute.

Salată de spanac cu bacon și telemea

Spanacul este un ingredient sănătos în orice mâncare l-ai adăuga, cu atât mai mult dacă este consumat în stare crudă. Salata de spanac cu bacon și telemea e un preparat ideal pentru micul dejun și se prepară în câteva minute. Trebuie să ai la îndemână:

  • O legătură de spanac (aproximativ 300 de grame);
  • 250 de grame de bacon;
  • 100 de grame de telemea de vacă;
  • 150-200 de grame de miez de nucă;
  • Sare și piper, după gust;
  • O lingură de ulei de măsline.

Baconul se taie bucăți mărunte și se rumenește câteva minute într-o tigaie, timp în care poți spăla frunzele de spanac. Dacă acestea sunt prea mari, le poți tăia mai mărunt, însă nu este absolut necesar.

Telemeaua se taie cubulețe, iar după ce baconul s-a rumenit, se pun toate ingredientele într-un bol și se amestecă bine.

Batoane de cereale cu stafide și fructe de pădure

Cerealele sunt un alt ingredient care nu trebuie să lipsească de la micul dejun, iar această rețetă te va ajuta să le integrezi în dieta zilnică.

Lista de ingrediente constă în:

  • 400 de grame de cereale integrale (două căni);
  • 100 de grame de fulgi de ovăz (jumătate de cană);
  • 50 de grame de stafide și fructe de pădure;
  • 250 de grame de unt de arahide;
  • 100 de game de miere (aproximativ o lingură).

Untul de arahide și mierea se pun pe aragaz la foc mic, într-un vas de email sau teflon. În acest timp, cele două ingrediente se amestecă permanent, până când se formează o pastă fină.

Vasul se ia de pe foc și se adaugă în interior celelalte ingrediente, amestecând în continuare, pentru a obține o compoziție omogenă.

Se tapetează o tavă cu hârtie de copt, aceasta se stropește cu câțiva stropi de ulei, iar după aceea se întinde compoziția în mod uniform.

Tava se ține apoi la frigider timp de o oră, iar la final, compoziția întărită se taie bucăți sub formă de batoane.

Dacă nu  vrei să te trezești foarte de dimineață pentru a prepara această rețetă, poți face compoziția cu  o seară înainte, lăsând-o la frigider peste noapte.

Sperăm că ideile noastre te vor ajuta să dai noi savori micului dejun și că rețetele prezentate vor deveni favoritele tale și ale întregii familii.  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton