Fobiile neobişnuite ale vedetelor

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Toţi oamenii trăiesc cu cu o temere, dar când acestea se transformă în obsesie, vorbim deja de fobie. Bineînţeles că vedetele nu au scăpat de acestea, iar unele dintre ele suferă adevărate drame la întâlnirea cu lucruri sau animale comune.
Johnny Depp are o frică patologică faţă de clovni.Coulrofobia lui îşi are originea în copilărie, când apariţia unui personaj cu faţă pictată şi nas roşu îl făcea să plângă ore în şir.  „Mă sperie ceva la înfăţişarea lor. Faţa pictată, zâmbetul fals. Mi se pare că există o răutate ascunsă în văzul lumii, un potenţial pentru rău adevărat”.
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
Actriţa Nicole Kidman are o aversiune faţă de fluturi, iar orice întâlnire cu o astfel de graţioasă zburătoare se transformă într-o adevărată criză de isterie. În ciuda numeroaselor încercări nereuşite de a rezolva această problemă, frumoasa actriţă tot suferă lepidopterofobie, obsesie care îşi are rădăcinile tot în copilărie. „De multe ori când mă întorceam de la şcoală, cel mai mare fluture sau un gigantic fluture de molie era aşezat pe poarta din faţa casei noastre. Săream peste gard sau mă furişam pe o intrare laterală, orice, numai să nu fiu nevoită să intru pe poartă. Am încercat să trec peste asta. Am păşit într-o cuşcă plină de fluturi mari de la Muzeul American de Istorie Naturală, iar insectele se aşezau pe mine, dar tot nu a mers. Pot să sar cu paraşuta, pot să fiu acoperita de gândaci, dar nu suport atingerea de corpul fluturilor”.
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
După ce s-a făcut remarcată în câteva producţii horror („Cursed” sau „Sleepy Hollow”), ai spune că actriţa Christina Ricci nu se mai sperie de nimic. Nimic mai neadevărat. Fobia principală a actriţei o constituie… plantele de apartament. Aceasta a declarat că pur şi simplu nu suportă să fie în aceeaşi încăpere cu ele. „Sunt murdare! Mă sperie îngrozitor gândul că trebuie să ating una! Sincer, nu mă pot apropia de ele”, a declarat Christina Ricci referitor la fobia sa.
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
Deşi a reuşit să învingă cancerul la sân cu care a fost diagnosticată în 2005, neabandonând nici un moment lupta cu boala, Kylie Minogue este terorizată de banalele umeraşe, faţă de care a dezvoltat o adevărată fobie. Numai vederea acestora au darul de a o face pe celebra cântăreaţă să izbucnească într-o criză de isterie şi să-i strice ziua. Oare cum se descurcă cu şedinţele de shopping sau cu îmbrăcatul dimineaţa?Pe fostul soţ al Angelinei Jolie, Billy Bob Thornton nici nu vrea să audă de antichităţi, pentru că îl înspăimântă mobila veche. „Acele chestii vechi şi mucegăite fratuzeşti, englezeşti, scoţiene. Perdele vechi şi pline de praf sau mese imense cu capete de leu gravate pe ele. Lucruri care au stat în preajma regilor. Astea sunt lucrurile în preajma cărora eu nu pot sta”, a delarat el.
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
„Piraţii din Caraibe”, „Stăpânul Inelelor” şi „Troia” sunt doar câteva dintre producţiile în care Orlando Bloom a interpretat rolurile unor personaje incredibil de curajoase. Actorul pare invincibil, cel puţin pe platourile de filmare. Însă în viaţa reală, lucrurile stau cu totul diferit, deoarece fostul soţ al Mirandei Kerr este absolut îngrozit de… porci.
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
Fobia lui David Beckham poartă numele de ataxofobie, adică frica faţă de dezordine. „Trebuie să am totul în deplină ordine, într-o linie dreaptă sau în perechi. Îmi pun cutiile de Pepsi în frigider, iar dacă sunt prea multe şi una iese din rând… o iau de acolo şi o ascund într-un dulap, pe undeva. Atunci când intru într-o cameră de hotel, înainte să mă pot relaxa, trebuie să adun toate broşurile şi toate cărţile şi să le aşez într-un sertar”, a povestit David despre fobia sa. Dar oare cum se descurcă cei patru copii ai fotbalistului cu obsesia tatălui?
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
Cu toate ca Oprah Winfrey este una dintre cele mai bogate şi mai influente femei din lume, aceasta are şi una dintre cele mai bizare fobii, globofobia. Oprah are o frică inexplicabilă faţă de baloane, în special faţă de cele care se sparg: „Îmi amintesc de focurile de armă. De aceea mă îngrozeşte să mă aflu în preajma baloanelor”. Şi nu este singura! Celebra prezentatoare a dezvoltat o aversiune şi faţă de guma de mestecat. Fobia lui Oprah îşi are originile în copilăria sa tumultoasă, când bunica vedetei obişnuia să lipească gumele de mestecat folosite pe dulapurile din bucătărie.
Fobiile neobişnuite ale vedetelor
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton