Povestea lor: Iubirea cere sacrificii

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Să fii departe de casă şi totuşi acasă poate parea absurd. Însă asta i se întâmpla lui Naomi, după ce a ales sa-şi urmeze sufletul pereche.
Deşi am 21 de ani, sunt deja casatorita şi mamica unei fetiţe minunate. Chiar daca ma bucur de caldura unei familii împlinite, sufletul meu tânjeşte dupa meleagurile natale. Sunt plecata din Botoşani, locul unde m-am nascut, însa nu am reuşit sa ma obişnuiesc cu stilul de viaţa oltenesc. E greu sa fii departe de ai tai, printre straini, fara niciun ajutor din partea nimanui. Ba mai mult, sa fi i nevoit sa înduri jigniri, doar pentru simplul motiv ca aparţii altei zone a ţării.

Unde eşti acasă?

În 2011, pe când aveam 19 ani, l-am cunoscut pe soţul meu. Am luat hotarârea de a ne casatori dupa 4 luni. A fost dragoste la prima vedere. Totuşi, mintea mea de copil nu s-a gândit atunci şi la consecinţele pe termen lung ale unui astfel de gest. Aşa se face ca am acceptat, fara tagada, ideea de a ne muta în Oltenia, la el acasa. Cine s-ar fi gândit atunci cât de greu avea sa-mi fie? Nunta a avut loc tot în Oltenia, aşa încât nu mi-au putut fi alaturi la marele eveniment decât parinţii şi fraţii. Ceilalţi nu şi-au permis din cauza distanţei.
Şi am lasat în urma o mulţime de oameni şi locuri dragi. Dupa nunta, la doua luni, soacra mea a plecat la munca în strainatate, iar eu am ramas cu toate responsabilitaţile unei gospodarii pe umeri. M-am trezit femeie în toata puterea cuvântului, deşi acasa eram fetiţa mamei. Primul an de casnicie a fost extrem de greu. Mi-era aproape imposibil sa ma obişnuiesc fara prezenţa alor mei, cu rautaţile celor din jur, cu gustul diferit al mâncarii, cu înţepaturile referitoare la accentul meu moldovenesc. Înca îmi este foarte greu.

Înainte, cu fruntea sus

În ciuda rautaţilor, eu sunt foarte mândra de originile mele moldoveneşti şi de faptul ca sunt din Botoşani. Dupa câteva porţii zdravene de sarmale, colţunaşi, tochitura şi cozonaci moldoveneşti, au cazut cu toţii de acord ca mâncarea de pe la noi chiar e cu mult mai gustoasa. Cât despre accent, nu-mi mai pasa. Am o fetiţa minunata, care a venit pe lume dupa un an de la casatorie. Am crescut-o şi o cresc mai mult singura, bucurându-ma doar de sprijinul şi de dragostea omului pe care l-am urmat, a soţului meu. Un telefon la mama, din când în când, ma scoate din impas. Sa vorbeasca lumea ce o vrea, eu sunt mândra de ceea ce am realizat. Cu fiecare zi mi-e tot mai dor de casa, de ai mei, dar ştiu ca, la un moment dat, se va rezolva şi problema aceasta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton